Săptămâna Solidarităţii şi Toleranţei, un pas spre normalitate

Asociaţia Pro-Apărarea Drepturilor Omului, în parteneriat cu Instituţia Prefectului şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, a demarat Săptămâna Solidarităţii şi Toleranţei, la sediul Pro-ADO, cu dezbaterea ”Solidaritate în sănătate” – lupta împotriva cancerului la sân, cu participarea Clubului Amazoanelor Bistriţene, preşedintă Livia Moldovan. A urmat sun genericul ”Solitarul literar în solidaritate”, o întâlnire cu scriitorii din Societatea Literară ”Conexiuni”, preşedintă Elena M. Cîmpan.
Marţi, la Instituţia Prefectului, de la ora 14.00, este simpozionul ”Anul european al cetăţenilor, consacrat drepturilor care decurg din statutul de cetăţean al Uniunii Europene” , la care participă Aniela Manea – Instituţia Prefectului, Susana Gălăţan – ISJ, Veronica Câmpeanu, Geta Lăpuşte – Şc. nr. 1, prof. Ana Maria Tofană, Mihaela Rusu, Cecilia Zsejki, Stela Todea, Ancuţa Berende, Monica Buboly – preşedinte ARFA. Miercuri, la ora 14.30 va fi un dialog Asociaţia Pro-ADO şi persoanele private de libertate pe tema ”Drepturile cetăţeanului european”. Prezintă: Constantin Ioaniţoaia (Penitenciarul Bistriţa), iar de la ora 19.00: ”Solidaritate în cântec”, emisiune AS TV, cu Centrul Şcolar de Educaţie Inclusivă nr. 1 (director Vass Doris, Mariana Moldovan), Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” (director Claudiu Şular) şi Asociaţia Pro-ADO (preşedinte Doina Orza). Joi, la Cercul Militar Bistriţa, de la ora 16.30 este vernisajul expoziţiei ”Solidari cu mediul construit de strămoşi” – prezintă Corneliu Gaiu, Vasile Duda, Marcela Tamaş. Participă Miriam Manchevici – flaut, prof. Leila Batinaş – Liceul de Muzică ”Tudor Jarda”, iar de la ora 17.00, concert rock: All for One, Hemera’s, Gravity, corul ”Allegretto” al Liceului de Muzică, prof. dirijor Ana Maria Răzoare. Vineri , la Liceul de Arte ”Corneliu Baba”, de la ora 9.00 este programată dezbaterea ”Valori ambientale europene”, realizatori arhitect Marcela Tamaş şi prof. Vasile Duda, iar de la ora 11.00 este ”Carnavalul prieteniei şi solidarităţii” – pietonalul Liviu Rebreanu, la care participă elevii claselor I-IV din şcolile bistriţene.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5