Festival de teatru dedicat marelui Caragiale, la Mărişelu

La Mariselu s-a derulat a II–a editie a festivalului – concurs de teatru dedicat marelui Caragiale. Manifestarea denumita “LA HANUL LUI MANJOALA” s-a bucurat de un real succes. Trupe de “actori”, de la scolile Monor, Sieut, Sieu, Ardan, Sintioana si Mariselu au evoluat aproape impecabil si au reusit sa impresioneze atat juriul cat si publicul foarte numeros. De altfel, prestatiile micilor actori au ridicat mari probleme membrilor juriului in ceea ce priveste departajarea . Oricum, consideram castigatori pe toti cei care au luat parte la concurs , deoarece au dat dovada de reale calitati actoricesti si nu ne-ar surprinde daca printre acestia s-ar afla viitori maestri ai teatrului.
Reusita se datoreaza in primul rand elevilor, care prin implicare si munca pe care au depus-o in pregatirea pieselor de teatru au reusit sa ridice calitatea manifestarii cu mult fata de anul precedent. Nu trebuie neglijate nici cadrele didactice care s-au ocupat de pregatirea si coordonarea grupelor de elevi, colegi care cu tact, daruire si hotatare reusesc sa ne surprinda, sa ne incante si an de an sa descopere talente noi. De asemenea trebuie sa amintim de cadrele didactice de la Scoala Gimnaziala Mariselu si in mod special de d-l invatator Tursan Grigore – initiatorul proiectului. Toti acesti colegi s-au preocupat in detaliu de pregatirea concursului, astfel incat totul sa se desfasoare in cele mai bune conditii.
Multumim si d-lui primar al comunei Mariselu, Ing. Somesan Toma, care ca de fiecare data a fost alaturi de noi “punand umarul” si de aceasta data la reusita actiunii.
La final felicitam pe toti participantii , elevi si cadre didactice, si le transmitem pe aceasta cale ca sunt bineveniti alaturi de noi si in anii care vor urma.

Prof. Ignat George
Director Sc. Gimn. Mariselu

Comentarii

03/02/14 19:24
isai romulus

Ce poate sa fie mai frumos ,mai multumitor pt unul care este plecat din B-ta de aproape doua decenii decat sa vada ca mai sunt in tara aia dascali ,care in afara de programul scolar fac teatru cu scolarii. Si este cu atit mai mult de apreciat atunci cand sunt antrenate mai multe scoli . Eu i-as fi spus festivalul (judetean??) nu, satesc sau nu stiu cum dar oricum as fi incercat sa implic cat mai multe scoli chiar daca asta probabil este de competenta inspectoratului scolar. Ar mai fi un lucru de relevat , daca vrei sa faci ceva fao din placere, din dragoste asa cum au facuto acesti dascali . Nu in ultimul rind as vrea sa spun aici faptul ca nici o televiziune nici din Romania nici din Italia nu mai da nici o piesa de teatru de zeci de ani . Eu daca as putea as face un canal de televiziune numai cu teatru si nu cred ca nu ar avea succes in fata oribilelor filme unde nu vezi altceva decat crime si violenta.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5