Stelian Dolha: Aşa e cu partidele astea mari. Nu au timp să dea curs imaginaţiei, nu au timp şi să gândească
Stelian Dolha, deputat PNL: Dezbaterile pe Codul Silvic în Bistriţa-Năsăud le-au iniţiat Stelian Dolha şi PNL, şi nu altcineva. Caravana pe agricultură, pe care am pornit-o şi care a ajuns la a X-a ediţie, la fel a fost preluată şi clonată, copiată de PSD.
La fel se întâmplă acum şi cu dezbaterea pe Codul Silvic. Vine doamna ministru şi ne spune că sunt pure exerciţii de imagine. Acum eu îi spun doamnei ministru Pană că e o reacţie tipic pesedistă şi ipocrită. De ce ipocrită? Pentru că la aceste dezbateri participă aceiaşi oameni, aceiaşi şefi de ocoale silvice, aceiaşi primari, aceiaşi viceprimari, care atunci când Stelian Dolha le iniţia la Bistriţa şi Lucia Varga în toată ţara au spus că sunt în premieră.
Nu le cerem nici măcar drepturi de autor. Nu le cerem. Că aşa e cu partidele astea mari. Nu au timp să dea curs imaginaţiei, nu au timp şi să gândească. Ei trebuie să îşi pună la lucru aparatul de partid. Şi le spunem că nici nu mai trebuie să gândească, gândim noi şi pentru ei.
Citiţi şi:
- Stelian Dolha: Eu nu îi cer demisia lui Vosganian, dar trebuie să se gândească foarte bine. Este în joc imaginea PNL
- Stelian Dolha: Asanarea morală a societăţii româneşti, o poveste siropoasă
- Deputaţii PNL Stelian Dolha şi Ioan Oltean au anunţat că vor vota Codul Silvic
- Stelian Dolha: Amendamentul cu 30% îmi aparţine. L-am depus în iunie 2014. Consiliul Concurenţei nu a informat decât preşedinţia
- Deputatul Doina Pană: Îi invit pe parlamentarii Oltean şi Dolha să voteze Codul Silvic
Comentarii
Eu zic să vă dați unii altora în cap,ipocriților,că nu știți care ați fost primii și care după! Mai mare rușinea că pădurile noastre sunt vandalizate de toți hoții și vândute la mezat,iar voi aveți chef de taifasuri banale,în loc să stați la drumul mare și să-i prindeți pe aceștia și să umpleți temnițele cu ei.Așteptați să fie rase de pe suprafața pământului toate pădurile și apoi să dați un Cod Silvic ? Asta denotă că sunteți mână-n mână cu hoții. Trebuie dată legea marțială în regim de urgență până nu va fi prea târziu.Ați înțeles ?
Adaugă comentariu nou