La Cimitirul Năsăud, deshumarea osemintelor victimelor securităţii Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT) în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), organizează în zilele de 28 şi 29 aprilie o acţiune de investigaţii arheologice în oraşul Năsăud. Acţiunea prevede căutarea, identificarea şi deshumarea osemintelor ce aparţin lui Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus, victime ale Securităţii ucise prin împuşcare în urma unei confruntări armate desfăşurate în apropierea satului Bichigiu, jud. Bistriţa-Năsăud.
Gheorghe Paşca s-a născut la 13 aprilie 1901 în localitatea Săliştea de Sus, jud. Maramureş. Părinţii săi au fost Gavrilă şi Maria, aceştia având împreună 12 copii. Gheorghe Paşca avea ca preocupări principale dogăritul, albinăritul şi mai ales vânătoarea, fiind un bun cunoscător al munţilor şi pădurilor din zona Maramureşului. Treptat, a ajuns la o stare materială relativ prosperă, devenind o persoană cunoscută în zonă, la aceasta contribuind hotărâtor prestigiul şi popularitatea sa, calităţile sale de vânător vestit dar şi cununarea multor familii tinere din zonă. A fost căsătorit cu Anisia, cu care însă nu a avut copii.
Potrivit unor mărturii, Gheorghe Paşca a intrat în vara anului 1946 în conflict cu autorităţile ca urmare a refuzului său de a-şi preda puşca de vânătoare cu lunetă, aşa cum erau dispoziţiile legale de atunci. Căutat apoi de Siguranţa Statului, şi-a părăsit gospodăria şi s-a refugiat în munţi. Alte mărturii susţin că Paşca îi detesta pe comunişti, manifestându-se în mai multe rânduri deschis împotriva acestora. Oricum, el a devenit destul de repede un proscris pentru regimul comunist. Presiunile asupra membrilor familiei Paşca aveau să fie tot mai puternice în perioada următoare, ceea ce l-a determinat şi pe fratele său Dumitru să-şi părăsească locuinţa şi să se alăture lui Gheorghe Paşca, în 1949. Concomitent, în comuna învecinată, Dragomireşti, au fost depistate persoanele implicate în organizaţia „Lupta împotriva comunismului”, acestea fiind nevoite să se refugieze în munţi. Pentru o scurtă perioadă de timp fraţii Paşca s-au integrat în acest grup, însă după uciderea lui Dumitru de către securişti, în februarie 1950, Gheorghe Paşca a preferat să reziste mai mult izolat, sporindu-şi astfel şansele de supravieţuire. A păstrat însă legătura cu membrii acestei organizaţii, furnizându-le informaţii, arme şi muniţii până la anihilarea treptată a tuturor componenţilor grupului.
În continuare au existat mai multe tentative ale Securităţii pentru a-l captura pe Paşca, însă acesta a reuşit să le dejoace. În decembrie 1950, Securitatea a trimis-o în munţi pe Ioana Vlad, o tânără din Săliştea de Sus, pentru a-l găsi pe Paşca şi a comunica locul în care acesta se afla. Ioana era născută în 1925 şi se cunoştea de mai mult timp cu Paşca, pe care l-a sprijinit clandestin în mai multe rânduri. Acesta a lămurit-o însă să nu se mai întoarcă în sat şi să rămână alături de el. Cei doi au trăit împreună până în iunie 1953, în acest timp născându-se o fetiţă, Ioana, şi se aştepta un al doilea copil. Au locuit mai mult într-un bordei săpat în Măgura Telciului, un loc situat în zona comunei Telciu din nordul jud. Bistriţa-Năsăud. Pe baza unor informaţii obţinute de la un localnic, în iunie 1953 trupele de securitate i-au împresurat pe cei doi în timp ce se aflau în acel bordei. Ioana Vlad a fost prinsă, însă Gheorghe Paşca a reuşit să scape. Ioana Vlad a trecut prin interogatoriile Securităţii şi a fost închisă la penitenciarul din Satu Mare unde, la 23 august 1953, a născut al doilea copil, pe Gheorghe. După patru luni de detenţie, Ioana Vlad a fost eliberată şi s-a reîntors acasă, fiind ţinută permanent sub observaţie. În anii ce au urmat, Gheorghe Paşca şi-a vizitat pe ascuns în mai multe rânduri familia. Securitatea supraveghea cu maximă atenţie zona în care activa partizanul, controlând şi interogând orice persoană suspectată că ar fi în legătură cu el, uneori recurgând chiar şi la tortură pentru a forţa oamenii să vorbească.
La începutul anului 1955, Gheorghe Paşca s-a stabilit într-un adăpost amenajat într-o pădure din apropierea satului Bichigiu, com. Telciu, jud. Bistriţa-Năsăud, localitate situată în partea de sud a Munţilor Ţibleş, la 23 de km spre nord-vest faţă de oraşul Năsăud. Lui Paşca i se alăturase în primăvara acelui an un tânăr din Bichigiu, Gavrilă Rus, născut în 1934, ce dezertase din armată în timpul efectuării stagiului militar, fiind încorporat la o unitate de muncă. Acesta era fiul lui Mihăilă Rus, un cunoscut gospodar din localitate ce era considerat de autorităţi drept chiabur. Mihăilă Rus a fost persoana care i-a sprijinit constant pe cei doi fugari, aprovizionându-i permanent cu alimente şi cu cele necesare traiului în pădure. Pentru acest lucru el a fost arestat şi torturat de Securitate la Năsăud, fiind determinat să mărturisească locul unde se aflau ascunşi cei doi partizani. Se cunoaşte că Securitatea a organizat în zona satului Bichigiu o amplă acţiune pentru prinderea şi lichidarea celor doi fugari. În ziua de 5 februarie 1956, mai multe cadre operative însoţite de trupe de la Batalionul de Securitate din Floreşti-Cluj au fost deplasate şi desfăşurate pentru blocarea şi cercetarea zonei. Acţiunea s-a desfăşurat cu rapiditate şi partizanii au fost luaţi prin surprindere. În urma confruntării armate, în condiţii controversate şi încă nelămurite pe deplin, Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus au fost ucişi prin împuşcare.
Cadavrele celor două victime au fost transportate în aceeaşi zi la sediul Securităţii din Năsăud, unde au fost ţinute vreme de câteva zile pentru a putea fi văzute de localnici, fiind apoi îngropate în cimitirul oraşului. Majoritatea mărturiilor indică faptul că trupurile victimelor au fost introduse într-o groapă comună, însă trebuie avută în vedere şi varianta, susţinută de unii, după care înhumările s-au făcut în două gropi aflate în plan alăturat. Moartea lui Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus a fost consemnată în Registrul Stării Civile de la Primăria oraşului Năsăud la data de 6 februarie 1956.
Acţiunea de deshumare va fi efectuată de o echipă specializată de arheologi şi istorici, coordonată de Gheorghe Petrov de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, alături de care se vor afla Marius Oprea, Paul Scrobotă şi Horaţiu Groza. Investigaţiile se vor desfăşura în prezenţa reprezentanţilor Parchetului Militar din Cluj, care a fost sesizat de către IICCMER în privinţa acestui asasinat. La faţa locului se vor afla şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe. Activităţile echipei de cercetare sunt sprijinite în teren de către Colegiul Economic din Năsăud (director - dr. Dorel Bidică, prof. Ştefan Bachiş, administrator - Aurel Ioan Popa) şi de Vasile Rus, preotul ortodox din satul Nepos. Locul desfăşurării acţiunii se află în Cimitirul Central din oraşul Năsăud.