Paul Ştir, cu peste 80 procente, transmite: Oameni buni, vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de mine şi de PSD
“Duminică a fost o zi importantă pentru România, o zi importantă pentru comuna Căianu Mic. Într-un număr foarte mare, concetăţenii mei s-au prezentat la vot şi au votat pentru dezvoltarea comunei Căianu Mic. Oameni buni, vreau să vă mulţumesc pentru modul în care aţi înţeles să-mi fiţi alături şi să votaţi împreună cu mine candidaţii PSD pentru Parlamentul European. Împreună suntem o forţă, iar votul dumneavoastră mă responsabilizează şi mai mult să fac tot ce este necesar pentru bunul mers al comunei noastre. Am demonstrat că suntem uniţi, am demonstrat că ne pasă de comunitatea în care trăim şi cu siguranţă noi toţi suntem cei care vom dezvolta comuna noastră, într-un mod benefic şi constructiv. Cu recunostinţă - primarul dumneavoastră!”, este mesajul transmis de primarul comunei Căianu Mic, Paul Ştir, locuitorilor din comună.
Reamintim faptul că la alegerile europarlamentare, PSD a avut la Căianu Mic un procent zdrobitor, 80, 73 % din voturi, în timp ce PP-DD a avut doar 1,17%. PDL a obţinut 8,36 %, PMP-1,47 %, PNL-4,59 %.
Citiţi şi:
- Primarul Paul Ştir, Premiul I din partea PSD pentru cel mai mare procent obţinut la alegeri
- Comuna Căianu Mic, condusă de primarul Paul Ştir, a dat o nouă dovadă de unitate
- Primarul Paul Știr, veste extraordinară de la Bucureşti: Încep lucrările de asfaltare la toate cele 46 de străzi din comuna Căianu Mic. Vezi când vor fi gata şi cine este invitat la inaugurare!
- Comunele din judeţ unde PSD a obţinut un scor zdrobitor la europarlamentare
- Paul Ştir (Căianu Mic): Nu va fi uşor să desfiinţezi comune. Avem tradiţii, istorie, infrastructură
Adaugă comentariu nou