Trei bistriţeni conferenţiază pe teme etnologice la Zilele Academice Clujene

Academia Română, Filiala Cluj-Napoca , organizează, în această perioadă, Zilele Academice Clujene, ce au fost deschise de acad. Ionel Valentin Vlad -preşedintele Academiei Române, I.P.S. Andrei Andreicuţ-Mitropolit al Clujului, P.S. Florentin Crihălmeanu-episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, Gheorghe Vuşcan- prefectul judeţului Cluj, Emil Boc - primarul municipiului Cluj-Napoca, acad. Ionel Haiduc, acad. Ioan Aurel Pop - rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, acad. Emil Burzo - preşedinte Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române. În cadrul acestui eveniment Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române” organizează Conferinţa Naţională “Etnologia în vreme de război şi războaiele etnologiei “, la sediul Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, organizatori fiind dr. Ion Cuceu, dr. Anamaria Lisovschi, dr. Salat-Zakariás Erszébet, dr. Cosmina Timoce-Mocanu, drd. Liviu Pop, dr. Maria Cuceu. Judeţul nostru este reprezentat de 3 etnologi, membri ai Asociaţiei de Ştiinţe Etnologice din România. Vasile V. Filip va prezenta lucrarea “Scrisorile de pe front ale lui Octavian Hodoroga din Maieru BN (1942-1944)”, PS Macarie Drăgoi- “Cântecele de cătănie de pe Văile Ţibleşului” şi Menuţ Maximinian, “Fuga “în lume” a tinerilor “neînvoiţi” de părinţi-Un studiu de caz din Tăure”. Este o bucurie ca Bistriţa să fie prezentă prin aceste comunicări la acest eveniment important.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5