Fără permis sau băuţi, la plimbare prin judeţ
Mai mulţi şoferi sunt cercetaţi pentru abateri la regimul rutier, după ce au fost depistaţi de poliţiştii rutieri, la sfârşitul săptămânii, fie fără permis de conducere, fie sub influenţa alcoolului.
Astfel, un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din localitatea Negrileşti, a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Bistriţa, fără să posede permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. La Feldru, poliţiştii au dat de un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din comuna Rebrişoara, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17D cu o viteză de 79 km/h. În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că tânărul rebrişorean avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. „Faţă de cei doi conducători auto sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei drept de conducere i-a fost suspendat”, se arată în comunicatul IPJ BN.
De asemenea, poliţiştii au depistat un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din comuna Braniştea, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Măluţ, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. În aceeaşi situaţia, adică după consum de alcool, a fost surprins în trafic şi un tânăr, în vârstă de 35 de ani, din comuna Şieu-Odorhei, care conducea un autoturism pe DJ 151. Faţă de cei doi conducători auto cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vonducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Citiţi şi:
- Băuţi sau fără permis, pe drumurile judeţului
- Tânăr din Leşu, cercetat pentru 4 abateri rutiere!
- Lunca Ilvei: La volan sub influenţa băuturilor alcoolice
- Băuţi şi fără permis, pe drumurile judeţului
- Peste 750 de amenzi aplicate şoferilor indisciplinaţi! 26 de permise reţinute, mai mulţi şoferi depistaţi băuţi
Adaugă comentariu nou