50 de tineri în tabără creştină la Colibiţa
50 de tineri din județul Bistrița-Năsăud participă în această săptămână la cea de-a doua tabără de vară organizată la Colibița.
Tabăra organizată de Asociaţiile Tinerilor Creștini Ortodocşi Bistriţa, Beclean şi Năsăud începe astăzi și are loc până vineri. Programul taberei constă în activități diversificate și interactive, din care nu vor lipsi discuțiile pe teme duhovnicești, dar și ateliere practice.
Pentru că se încearcă promovarea unui stil de viață sănătos și activ, fiecare zi de tabără va include activități sportive, drumeții și competiții, a declarat inspectorul eparhial pentru tineret, Pr. Tudor Mudure:
„Cea dea doua tabără a Asociației Tinerilor Creștini Ortodocşi Bistriţa, Beclean şi Năsăud are loc de astăzi la Colibița. Tinerii din județul Bistrița-Năsăud sunt însoțiți de voluntari. În total participă în jur de 48 de participanți, tabăra se încheie vineri, iar programul constă în activități diversificate și interactive, începând cu programul duhovnicesc și continuând cu atelierele tematice de hand-made metaniere, litografie, gastronomie, cruciulițe, teatru,chitară și prim ajutor. Pentru că promovăm un stil de viață sănătos și activ, fiecare zi de tabără include activități sportive, jocuri de grup, drumeții și competiții în cadrul Marelui Joc ”.
Prima tabără de vară de la Colibița a avut loc în perioada 30 iunie – 4 iulie și au participat aproximativ 45 de tineri cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani.
Citiţi şi:
- Protopopiatul Ortodox Beclean: Tabăra de vară destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 8-12 ani
- Tabără de iarnă pentru adolescenți la Colibița
- Tabere de vară pentru tineri organizate la Colibița
- 60 de studenţi în Tabără etnografică la Ciosa
- Mitropolitul Andrei a binecuvântat tabăra de la Colibița. Zeci de copii participă la ateliere de teatru, chitară, modelaj Fimo, pictură, gastronomie
Adaugă comentariu nou