Poeţi pictori: Vasile Cihărean

Scriitorului Menuţ Maximinian

Cândva timpul a început să existe.
Au apărut: undele şi câmpurile tăcute.
Cineva a creat numerele… Marea întinsă, fluxul
şi refluxul.
Munţii, suiş – coborâşul. Omul şi legendele lui.
Şi mai ales a creat ceea ce nu ştim şi nu vom
şti niciodată.
Încăperea închide
temeiuri de asemănări.
Stând înăuntru avem tentaţia să ne uităm în afară.
Sus, copia soarelui. Jos, fantomele de corbi.
Cât a fost ziulica nu s-au arătat.
Prezentul ne-a părăsit de zeci de ori într-un steag de ghicitori.
Cine este cel ce ştie să facă şi cald şi rece
şi zi şi noapte
pentru înveselire?
Cine o să-mi creeze mie înveselirea
când nu voi mai fi acelaşi?
Sunt oameni care pur şi simplu îşi doresc moartea.
Pe aceştia Bunul Dumnezeu îi atârnă de
greutatea zilei.
Îi lasă aşa suspendaţi, deasupra unei nebuloase,
fără pâine, fără apă, fără negrele gânduri.

Când prin incizia făcută în amurg, soarele apune,
aceştia sunt coborâţi pe pământ, de ultima lui rază.
Gata înveseliţi.