6 decembrie, Concert de colinde la Catedrala Sf. Nicolae Năsăud
Sâmbătă, 6 decembrie, de sărbătoarea Sf. Nicolae, la Catedrala Ortodoxă „Sf. Nicolae” din Năsăud, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către mai mulţi preoţi din zona Năsăudului. Aşa cum ne spune preotul Florin Rusu, vor fi scoase moaştele Sfântului Nicolae, aduse tocmai din oraşul spaniol Alicante, donate de preotul Nicolas, convertit la ortodoxism şi care a dus în biserica pe care o păstoreşte moaşte ale Sfântului Nicolae tocmai din oraşul italian Bar. Şi cum, dar din dar şi face raiul, a donat o parte şi pentru credincioşii năsăudeni. Apoi, va urma un concert de colinde susţinut de ansamblul „Năsăudeanca”, îndrumat de Liviuţa Istrate şi Florin Piersică. De la ora 17.00, se va oficia un Acatist de către 12 preoţi, unde sunt aşteptaţi toţi credincioşii năsăudeni.
Citiţi şi:
- Donaţie de moaşte ale Sf. Nicolae pentru Catedrala Năsăud
- Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei parohia ortodoxă Domneşti primeşte în dar o copie a icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula
- Hramul Bisericii,,Sfântul Ierarh Nicolae” din Nimigea de Sus
- Sărbătoarea hramului în Parohia Telciu
- SFÎNTUL NICOLAE- O SĂRBĂTOARE DE SUFLET
Adaugă comentariu nou