Revista năsăudenilor
A apărut nr. 4 al revistei Astra năsăudeană, publicaţie semestrială de cultură şi opinie editată de Despărţământul Astra Năsăud şi Filiala Năsăud a Ligii Scriitorilor, finanţată de Consiliul Judeţean, prin Biblioteca Judeţeană.
Publicaţia, care păstrează viu spiritul culturii năsăudene, debutează cu un editorial al preşedintelui Ioan Seni despre istoricul ultimilor 25 ani ai Astrei năsăudene.
Floarea Pleş, preşedinte Cerc oraş Năsăud, relatează evenimentele derulate anul trecut, iar Mircea Daroşi, redactor şef al publicaţiei, vorbeşte despre vizita năsăudenilor la deniile eminesciene din Basarabia.
La capitolul „Poezie”, amintim pe Grigore Marţian, Iulian Patca, Mircea Daroşi, Nicolae Băciuţ, Raveca Vlaşin, Elisabeta Luşcan, Floarea Pleş, Ioana Precup. Interesant materialul semnat de preoteasa Gabriela Sermeşan despre „Rolul preotesei în viaţa şi în misiunea preotului”, precum şi cel semnat de Rodica Daroşi – „Maica Domnului în pricesne”. La capitolul „Etnografie”, Radu Băieş ne prezintă steagul de nuntă pe Valea Gersei, iar la „Interculturalitate”, Cornel Cotuţiu vorbeşte despre Basarabia. La „Cronică literară” ne întâlnim cu Ştefan Mihuţ, Veronica Oşorheian şi Rodica Fercana şi Vasile Tutula prin recenziile semnate de Mircea Daroşi, Raveca Vlaşin şi Ioan Mititean.
O publicaţie care şi-a găsit locul binemeritat în rândul revistelor din judeţ.
Adaugă comentariu nou