Breviar astrist – martie 2016

Mărțișorul a adus multă bucurie în sufletele celor care iubesc primăvara, iubesc frumosul. La numai două zile, managerul Casei de Cultură, Silviu Rus le-a dăruit năsăudenilor piesa de teatru Cerere în căsătorie, de Cehov, jucată de trupa din Alba Iulia. Mare veselie, mare bucurie, zâmbete pe toate fețele, într-o sală neîncăpătoare. Mulțumiri, Silviule.
Ziua de 8 Martie a fost sărbătorită anticipat și a întrunit câteva zeci de participanți care au răspuns cu solicitudine invitației făcute de președinta ASTREI oraș - ec. Floarea Pleș. Au adus elogii rând pe rând, Ioan Seni – președintele Despărțământului, Romulus Berceni, Ioan Mititean, Lucreția Mititean, Mircea Daroși, Cornelia Horobeț, Teodora Vasilichi, Valer Mureșan, Leon Catarig, Ioana Lăpușneanu, Ștefan Ghioc, Raveca Vlașin, Zamfira Toderici.. Brațul de flori oferit de primarul Mircea Romocea și ciocolata oferită de ASTRA au adus un plus de bucurie pe fețele tuturor. Au fost evidențiați copiii talentați de la Clubul elevilor, prezenți la Festivalul de poezie de la Blaj, dedicat lui Eminescu (ediția a VI-a), conduși de prof. Maria Gonda.
S-a lucrat intens la volumul Academicienii năsăudeni, pregătit pentru aniversarea a 150 de ani de la înființarea Academiei Române, eveniment susținut de Biblioteca Județeană, Centrul Județean de Cultură și Primăria Năsăud, urmând ca volumul să fie realizat de editura Napoca Star și lansat în luna aprilie. Mulțumiri.
În ziua de 6 martie, astriștii năsăudeni – Ioan Seni, Floarea Pleș, familia Ioan și Lucreția Mititean, familia Mircea și Rodica Daroși, familia Nechita și Maria Bumbu și Grigore Lungu erau prezenți la manifestările religioase de la Mănăstirea Schimbarea la Față din Ilva Mare, unde și-au asumat îndatorirea de măicuțe, tinerele călugărițe Eliseea și Ecaterina. Lângă preotul Daniil Ureche mai erau și trei preoți din Basarabia care au încântat prin cuvântul lor de învățătură. Măicuței Hristofora, stareța Mănăstirii i s-au oferit flori din belșug, reprezentând respectul credincioșilor de ziua Domniei Sale.
Directorul Bibliotecii Jud.
„George Coșbuc”, Ioan Pintea a oferit năsăudenilor (16 III) o întâlnire specială cu scriitorii Aurel Pantea și Cornel Nistea, care au inaugurat „Anul cultural Coșbuc 150”, vorbind de locul poetului Coșbuc în literatura de astăzi. Invitații au oferit cărți și autografe. Prof. Nicolae Bosbiciu și directorul Dorel Coc și-au exprimat bucuria de gazdă onorabilă. Au fost prezenți și membri ai ASTREI: Ioan Seni, familia Ioan și Lucreția Mititean, Mihai Cucoș, Icu Crăciun, Iacob Naroș, Ioana Lăpușneanu, Dorina Buia, Maria Gonda ș.a.
20 III. Mircea Daroși își lansa la Teatrul „Mihai Eminescu” din Timișoara, cartea sa „Uțu Strugari – un actor grăbit”, elogiind figura unui actor originar din ținutul năsăudean, comuna Parva, aducând un pios omagiu celui mai tânăr și iubit actor al Teatrului din Timișoara, dispărut la numai 29 de ani.
29 III. Profesorul Lucian Bichigean, aflat în al 7-lea deceniu de viață și-a demonstrat forța și talentul creației sale prin expoziția de pictură organizată la Muzeul Grăniceresc Năsăud, fiind înconjurat cu multă căldură de citadinii năsăudeni, care-l cunosc din anii copilăriei și-i respectă calitățile de mare artist, de mare pedagog, de mare intelectual năsăudean. I-au adus elogii Alexandru Gavrilaș - directorul Complexului Muzeal Județean, Vasile Săplăcan – liderul clubului Rotari din oraș, dr. Lucian Vaida – directorul Muzeului Grăniceresc Năsăud, Lucreția și Ioan Mititean, Romulus Berceni, Mircea Daroși, Ioan Seni, Floarea Pleș.. Sorin Găzdac i-a dedicat un grupaj de melodii folk prin care a încălzit întreaga asistență, iar Ioana Lăpușneanu i-a transmis mesajul de onoare al primarului Mircea Romocea. Profesoara Floare Vaida, în obiceiul ei statornic, a fost prezentă la vernisaj cu un număr consistent de elevi ai Colegiului Național „George Coșbuc”, instituție pe care profesorul Lucian Bichigean a slujit-o mai mulți ani de zile. Ani mulți și frumoși, Domnule profesor Lucian Bichigean.

În aceeași după masă de 29 martie, reprezentanții ASTREI năsăudene – Floarea Pleș, Ioan Seni, Lucreția și Ioan Mititean, Mircea Daroși, Ioana Lăpușneanu erau prezenți la „Conferințele ASTREI Dej” prin care astriștii dejeni omagiau unirea Basarabiei la Țara Mamă, în urmă cu 98 de ani. Președintele ASTREI Dej – ec. dr. Radu Gavrilă a adus mulțumiri celor prezenți în sala Centrului Militar, inclusiv primarului Costan Morar și viceprimarului Aurelian Mureșan, preoților și protopopilor prezenți, oaspeților din județ și dinafara județului. Au fost audiați cu mult interes col. dr. Vasile Tutula, dr. Ligia Dănilă și prof. Cristian Păltineanu. Despre perspectivele Unirii de astăzi a Basarabiei la România a vorbit și profesorul Ioan Seni de la Năsăud, cel care, organizând 20 de ediții ale Taberei internaționale „Acasă la noi” a observat sinceritatea cu care copiii și tinerii din Basarabia prezenți în județul nostru, abordează această problematică. Problema-i dacă atât România, cât și „R. Moldova” au astăzi oameni politici capabili pentru un astfel de act. Privind cu optimism această oportunitate, unirea-i posibilă și pe plan politic întrucât calitatea oamenilor politici atât de la București, cât și a celor de la Chișinău este aceeași (!), și-n acest caz „cei care se aseamănă, se adună”... Deci, se poate. În partea a doua a manifestării a fost lansată cartea Zamfirei Toderici, În dulce grai, volum despre care au vorbit Raveca Vlașin, Elena Ciura, Floarea Pleș, Ioan și Lucreția Mititean, Mircea Daroși.

În 31 martie, Floarea Pleș și Mircea Daroși își ridicau premiile anuale ale Editurii Didactica Nova din Cluj-Napoca, în cadrul manifestărilor Cenaclului „Artur Silvestri”, în calitate de membri ai Ligii Scriitorilor.
În aceeași zi, astriștii năsăudeni Ioan Seni, Ioan Mititean, Ioana Lăpușneanu, Gabriela Herța și Ovidiu Maghiar participau la Adunarea anuală a ASTREI de la Reghin, adunare onorată de primarul Maria Precup, de preoții și protopopii orașului, de delegați ai ASTREI din Dej și Reghin, de astriștii locali. Raportul și Proiectul de acțiuni au fost de inaltă ținută, la fel și discuțiile purtate pe marginea acestor documente. Președintele Ioan Seni a prezentat activitatea astriștilor năsăudeni reflectată în mai multe cărți pe care le-a donat ASTREI Reghin: Astra rediviva. Sesiune internațională, 2012; Astra năsăudeană rediviva – 25 de ani, Pagini monografice, vol. I, 2014, revista Astra Năsăudeană. A primit materiale asemănătoare de la președintele Marin Șara și secretarul Ilie Grandeș. Împreună cu delegații ASTREI Dej – președinte ec. dr. Radu Gavrilă, au fost dezbătute și alte probleme de actualitate din viața ASTREI contemporane.

Conducerea Despărțământului ASTRA Năsăud aduce mulțumiri anticipate celor care vor dirija 2% spre ASTRA, depunând cota respectivă în contul Societății Culturale Despărțământul Năsăud al Astrei, CUI 18062707, cont deschis la Banca Comercială Năsăud: RO94RNCB0040148332330001.

Președinte Ioan Seni

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5