Deputat Doina Pană: Modificările aduse legii finanţării campaniilor electorale elimină banii murdari din politică

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind finanţarea partidelor politice, care stabileşte că finanţarea campaniei electorale se face de la bugetul de stat şi permite partidelor să contracteze împrumuturi în bani de la persoanele fizice şi juridice, dar numai prin acte autentice.

“Ieri am dat un vot foarte important, un vot pentru modificarea şi completarea Legii 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice şi a campaniilor electorale. Odată adoptată, această lege va elimina rolul nefast al banilor murdari în politică şi România va respecta, în domeniul finanţării partidelor politice, toate standardele UE. Va fi interzisă distribuirea de orice fel de bunuri: pixuri, brichete, fulare, tricouri, găleţi etc.

Candidații vor putea utiliza doar publicitate electorală la televiziune, radio, presa scrisă şi în mediul online, sondaje, pliante, broşuri şi afişe. Persoanele care candidează își vor achita cheltuielile de campanie (legea permite donaţii şi împrumuturi), urmând ca statul să ramburseze banii in limita plafoanelor de cheltuieli aprobate, dacă acel candidat/partid depășește un anumit scor electoral. În caz de nerespectare a prevederilor legii, contravenţiile pot ajunge pana la 200.000 lei. E un pas uriaş pentru intrarea în normalitate!”, precizează deputatul social-democrat, Adriana Doina Pană.

Teoretic, accentul ar urma să se pună în campaniile electorale pe informarea populaţiei cu privire la candidaţi şi programele acestora.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5