Beclenarul Maior, ambasador în SUA
Președintele Klaus Iohannis a aprobat joi numirea fostului șef al SRI George Maior ca ambasador al României în SUA, anunță Administrația Prezidențială.
Tot joi, șeful statului a aprobat rechemarea lui Iulian Buga din poziția de ambasador în Statele Unite.
Președintele Iohannis a aprobat propunerile de numire și rechemare de ambasadori în conformitate cu prevederile constituționale (art. 91 al. 2 din Constituția României) și în baza consultărilor cu prim-ministrul și cu ministrul Afacerilor Externe.
În privința numirii, conform reglementărilor și cutumelor în materie, urmează solicitarea agrementului statelor/organizațiilor aferente și audierile în Comisiile de politică externă ale Parlamentului, iar apoi emiterea decretului de numire.
George Maior și-a înaintat demisia pe 27 ianuarie din funcția de director al Serviciului Român de Informații. El a deținut această poziție începând cu octombrie 2006.
În perioada 2000-2004, el a îndeplinit funcția de secretar de stat și șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politica de Apărare în cadrul Ministerului Apărării Naționale, în această calitate coordonând, din punct de vedere strategic și militar, integrarea României în NATO.
În noiembrie 2004 a fost ales senator PSD de Alba în Parlamentul României, funcție pe care a deținut-o până la 5 octombrie 2006, când a demisionat, pentru a prelua conducerea SRI.
George-Cristian Maior s-a născut la data de 16 noiembrie 1967 în Cluj, dar are legături strânse cu judeţul nostru fiind fiul istoricului Liviu Maior, originar din Beclean, fost ministru al Învăţământului, cetăţean de onoare al judeţului Bistriţa-Năsăud.
Citiţi şi:
- Doi ambasadori, originari din Bistriţa-Năsăud, rechemaţi la vatră de preşedintele Iohannis
- Ambasadorul României în SUA, George Maior, şi ministrul Ioan Deneş, la Tabăra Naţională de Robotică. Primarul Moldovan: Vrem să transformăm Becleanul în smart city
- Portrete mici de oameni mari, în noua sală a CL Beclean
- Fostul ministru Liviu Maior, cetăţean de onoare al judeţului, lansare de carte la Bistrița, în prezenţa oficialităţilor
- Liviu Maior, cetăţean de onoare al judeţului, lansare de carte la Bistrița
Adaugă comentariu nou