Doi ambasadori, originari din Bistriţa-Năsăud, rechemaţi la vatră de preşedintele Iohannis

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 22 februarie a.c., nu mai puţin de 23 de decrete de rechemare a unor ambasadori ai României, printre cei vizaţi fiind şi George-Cristian Maior, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Statele Unite ale Americii, dar şi Liviu-Petru Zăpîrţan - ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Sfântul Scaun şi pe lângă Ordinul Suveran Militar de Malta.

Prof. univ. dr. Liviu Petru Zâpârţan, istoric și filosof, este originar din Şieu-Odorhei. Este Cetăţean de onoare al judeţului Bistriţa-Năsăud, titlu conferit în 2018. Are o carieră impresionantă ca dascăl, dar și ca autor, publicând peste 60 de lucrări de specialitate în ţară şi străinătate. În perioada 1995 – 2000 a fost numit Ambasadorul României la Luxembourg, iar la încheierea misiunii în această ţară a primit Ordinul "Marea Cruce de Merit a Marelui Ducat de Luxembourg". Din anul 2016, este Ambasador al României la Vatican, fiind numit Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României pe lângă Sfântul Scaun şi Ordinul Suveran de Malta. De menționat că prof. univ. dr. Liviu Petru Zăpârţan, începând cu anul 2012, este membru al Institutului European de Drept de la Viena.
***
George Cristian Maior s-a născut la data de 16 noiembrie 1967, ca fiu al istoricului Liviu Maior, ministru al învățământului în perioada 1992-1996, apoi ambasador în Canada. A urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai (1988-1991). Licențiat în drept, George Cristian Maior a obținut în 1992 titlul de Master în Drept Internațional și Comparat al Universității George Washington, Washington D.C. În 1997 i-a fost acordat titlul de doctor în Drept Internațional, la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. În anul 1998 a obținut titlul de doctor în drept internațional al Universității Babeș-Bolyai, cu teza de disertație cu denumirea Național și european în jurisprudența Curții Europene de la Strasbourg, nominalizată pentru Premiul Most acordat de UNESCO. În anul 2001 a absolvit Colegiul Național de Apărare din București.

După absolvirea masteratului, începând din anul 1992, lucrează ca diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, în perioada 1997 - 1999 fiind însărcinat cu afaceri la Ambasada României în Irlanda. În perioada 2000-2004 a îndeplinit funcția de secretar de stat și șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politica de Apărare în cadrul Ministerului Apărării Naționale. În această calitate a coordonat, din punct de vedere strategic și militar, aderarea României la Organizația Tratatului Nord-Atlantic, soldată cu o integrare reușită și activă a României în alianță. A primit la data de 24 august 2004 gradul diplomatic de ambasador.

***
Decret privind rechemarea domnului Emilian-Horațiu Hurezeanu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Federală Germania;
Decret privind rechemarea domnului George-Cristian Maior din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii;
Decret privind rechemarea domnului Bogdan Mazuru din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Austria;
Decret privind rechemarea domnului Vlad Vasiliu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Confederația Elvețiană și în Principatul Liechtenstein, cu reședința la Berna;
Decret privind rechemarea domnului Ovidiu Dranga din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Polonă;
Decret privind rechemarea doamnei Steluța Arhire din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Slovacă;
Decret privind rechemarea domnului Liviu-Petru Zăpîrțan din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României pe lângă Sfântul Scaun și pe lângă Ordinul Suveran Militar de Malta;
Decret privind rechemarea domnului Adrian-Gabriel Davidoiu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Norvegiei;
Decret privind rechemarea domnului Lilian Zamfiroiu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Marele Ducat al Luxemburgului;
Decret privind rechemarea doamnei Manuela Breazu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Irlanda;
Decret privind rechemarea domnului Dan Iancu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Azerbaidjan;
Decret privind rechemarea doamnei Svetlana-Tatiana Iosiper din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Japonia;
Decret privind rechemarea domnului Marcel Alexandru din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Algeriană
Democratică și Populară și în Republica Niger, cu reședința la Alger;
Decret privind rechemarea domnului Nicolae Comănescu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Hașemit al Iordaniei;
Decret privind rechemarea domnului Nicușor-Daniel Tănase din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statul Kuwait;
Decret privind rechemarea doamnei Iulia Pataki din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Kenya, Republica Uganda, Republica Burundi, Republica Unită a Tanzaniei și Republica Rwanda, cu reședința la Nairobi;
Decret privind rechemarea doamnei Gențiana Șerbu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Cuba, Haiti, Jamaica, Commonwealth Dominica, Federația Saint Kitts și Nevis, Antigua și Barbuda, Comunitatea Bahamas și Barbados, cu reședința la Havana;
Decret privind rechemarea domnului Marius Constantin Borănescu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Africa de Sud, Republica Namibia, Republica Botswana, Regatul Lesotho, Republica Mozambic, Republica Zambia, Regatul Eswatini, Republica Seychelles, Republica Madagascar, Uniunea Comorelor și Republica Mauritius, cu reședința la Pretoria;
Decret privind rechemarea doamnei Monica-Mihaela Știrbu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Chile;
Decret privind rechemarea domnului Ștefan Mera din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Federativă a Braziliei, Republica Surinam și Republica Cooperatistă Guyana, cu reședința la Brasilia;
Decret privind rechemarea domnului Dan Stoenescu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Tunisiană;
Decret privind rechemarea domnului Mihai Ciompec din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Coreea;
Decret privind rechemarea domnului Cezar-Manole Armeanu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Kazahstan, Republica Tadjikistan și în Republica Kârgâză, cu reședința la Nur-Sultan.

Comentarii

22/02/21 16:08
Leon

Prof.univ.dr Liviu-Petru Zapartan, in calitate de ambasador al României la Vatican a avut o contributie deosebită la organizarea vizitei Sanctitătii Sale Papa Francisc în România, din zilele 31 mai – 2 iunie 2019.
"Vizita a avut un bogat conținut în ceea ce a însemnat dialogul politic, pastoral și ecumenic în România, dar a avut și o relevantă reverberație internațională, pentru că Papa Francisc a venit într-o țară membră a Uniunii Europene care susține și promovează proiectul european, se află la o întâlnire dintre culturi și religii și este o punte între cele patru puncte cardinale. Nu întâmplător Papa a privit această vizită ca pe un prilej potrivit de a-și exprima convingerile privind contradicțiile care macină societățile dinlăuntrul lor, dar și în relațiile dintre ele."
Vezi: https://www.servuscluj.ro/cronica-vizitei-papei-francisc-in-romania-facu...
In calitate de Profesor Universitar la Facultatea de Istorie şi Filosofie, Departamentul de Filosofie Premodernă şi Românească de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Prof. univ. dr. Liviu Petru ZĂPÂRŢAN este si conducător de doctorat, iar unul dintre fostii doctoranzi este IOAN TURC, actualul primar al Bistritei , care a elaborat teza de doctorat intitulată "Modernizarea țării în doctrina liberalismului românesc".
Vezi:https://timponline.ro/ioan-turc-si-a-postat-diplomele-pentru-cei-care-ma...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5