Tânăr decedat într-o pădure din localitatea Nepos. S-a răsturnat cu tractorul
Poliţiştii au fost sesizaţi miercuri prin serviciul naţional unic apeluri de urgenţă 112 despre faptul că o persoană a fost găsită decedată într-o pădure, sub un atelaj hipo remorcat de un tractor, răsturnate, sub resturi de exploatare a vegetaţiei forestiere.
„La faţa locului poliţiştii au identificat cadavrul unui tânăr, în vârstă de 26 de ani, din cartier Slătiniţa, stabilindu-se în urma cercetărilor efectuate faptul că în cursul zilei de 19 mai a.c., acesta ar fi plecat de la domiciliu, singur, cu un tractor agricol articulat, în zona numită Şteregoi, de pe raza localităţii Nepos, comuna Feldru, în pădurea proprietate a comunei Dumitra, după resturi de exploatare forestieră.
În momentul în care tânărul cobora o pantă prin pădure, a încercat să pătrundă pe un drum forestier cu utilajul ce tracta un atelaj hipo, încărcat cu resturi de vegetaţie forestieră, iar din cauza efectuării unei manevre bruşte a utilajului acesta s-a răsturnat”, menţionează inspectorul Virginia Roşca, purtător de cuvânt al IPJ BN.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Citiţi şi:
- O nouă infracţiune de furt de lemne, depistată de jandarmi
- Cinci bărbaţi care au sustras material lemnos, depistaţi de jandarmi şi de silvicultorii de la Dealu Negru
- Trei bărbaţi sancţionaţi de jandarmi pentru 3 metri cubi de lemn!
- 3.350 lei, sancţiuni aplicate de jandarmi la sfârşit de săptămână
- Un tânăr de 17 ani a fost reţinut pentru tăieri ilegale de arbori
Adaugă comentariu nou