Şahista Briana Bălan, locul IV la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar
În perioada 14-16 mai, Giurgiu a găzduit faza naţională, la nivel de gimnaziu, a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar Şah. Competiţia a reunit concurenţi din toate judeţele ţării, câte un reprezentant din fiecare judeţ, separat la fete şi băieţi, în total câte 40 de participanţi pentru fiecare categorie.
Judeţul Bistriţa-Năsăud a fost reprezentat de Briana Cleopatra Bălan, elevă în clasa a VII-a la Liceul de Arte „Corneliu Baba” Bistriţa şi de Vasile Barteş, elev în clasa a VII-a la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” Bistriţa, însoţiţi de prof. Paraschiva Borş de la Liceul de Arte „Corneliu Baba”.
Concursul s-a desfăşurat pe parcursul a două zile cu şapte runde a câte 90 minute fiecare. Rezultatele finale au clasat-o pe Briana Bălan pe locul 4 la fete, cu un punctaj de 5,5 puncte din 7, terminând concursul la masă 1 cu o victorie, la egalitate de puncte cu locurile 2 şi 3. Vasile Barteş a obţinut 2 puncte, fiind pentru el un început promiţător, având în vedere că este prima competiţie de acest nivel la care a participat.
Pentru Briana e a patra participare la faza naţională, rezultatul din acest an fiind cel mai bun, ea având şansa de a participa şi anul viitor la aceeaşi categorie.
Adaugă comentariu nou