Cerc preoţesc la Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena – Năsăud
Mar, 06/16/2015 - 08:51
Duminică după amiază, 14.06. la Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena – preot dr. George Celsie – a avut loc Cercul preoţesc - Protopopiatul Năsăud. În prezenţa a sute de credincioşi, un număr de 11 preoţi au slujit Taina Sfântului Maslu pentru mângâierea sufletească a mirenilor.
Căldura sufletească a fost amplificată şi de căldura fizică aproape de nesuportat, dar cu toate acestea toţi cei prezenţi au stat nemişcaţi rugându-se şi ascultând cuvântul transmis prin Evanghelia Domnului.
La sfârşit s-a ţinut şi un Cuvânt de învăţătură de către preotul Ştefan Burdeţ – parohia Gersa II, iar preotul paroh dr. George Celsie a mulţumit Bunului Dumnezeu pentru această zi minunată de rugă şi comuniune.
Citiţi şi:
- Resfinţire de biserică la Năsăud Parohia nr.2 „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”
- Întru mulți și binecuvântați ani părintelui paroh George Celsie de la Biserica ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” Năsăud!
- Debutul corului Bisericii Sf. Împăraţi Constantin şi Elena
- Resfinţire de biserică la Năsăud Parohia nr.2 „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”
- Volumul Ciceul şi Marea Unire, prezentat la Cercul preoţesc din Reteag

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Numărul 10 al „Libertății” („Foaie național-culturală”,...
Comentarii
Valeri Toderici -
Lun, 06:56
Este,foarte...adevărat,/
Tot ce azi, ați...arătat/
Am văzut cu ochii...mei,/
Cum se-nțeleg,doi...
vasile rus -
Vin, 23:33
Dacă România a fost livrată de Gorbaciov, Israelului pe 235 miliarde dolari, cum a spus istoricul...
Pop MariusNicolae -
Vin, 23:31
Da! O echipă foarte bună care ³poate face ca lucrurile să meargă într o direcție benefică...
un cetatean -
Vin, 16:35
PSD doreste sa controleze Ministerul Finantelor, pentru ca s-au cam golit cutiile de pantofi....
Adriana Crimincean -
Vin, 15:54
Salut ,surioara mea .
Aniversări
În zi aniversară, gânduri bune adresăm părintelui MIHAIL LOSTUN, preot paroh la Vermeş. Îi dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea Bisericii, spre...
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări aniversare domnului FLORIN FRANDEŞ, director executiv la Poliţia Locală Bistriţa.
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii şi împliniri, în ceas aniversar, adresăm doamnei NADIA-NICOLETA POP, consilier superior în cadrul...























Adaugă comentariu nou