Explozie termotecă la Dobric ! 3 victime minore. Un bebeluş, preluat de elicopterul SMURD
3 copii, de 6 luni, 2 ani, respectiv 10 ani sunt victimele unei explozii la o centrală termică din Dobric. Cel mai afectat este bebeluşul de 6 luni care a fost preluat de un elicopter SMURD, având traumatism cranio-cerebral.
Conform datelor primite de la primarul comunei, Paul Ştir, explozia a survenit datorită acumulării presiunii de gaze, termoteca fiind pe curent, iar la Dobric azi nu a funcţionat energia electrică. Primaul spune că a avut deja discuţii cu Electrica pe această temă, nefiind prima dată când curentul se întrerupe în comună.
Kevin, de 2 ani, Ines, de 6 luni, mătuşa lor, de doar 10 ani Dana, erau împreună cu mama copiilor, Florina, de 25 de ani, veniţi într-o vacanţă acasă, din Germania, unde sunt stabiliţi. Tată lor a rămas acolo la muncă. Familia era în bucătărie la masă când peretele dintre bucătărie şi centrală s-a spart în urma exploziei. Cu toţii au fost preluaţi de ambulanţă, Ines, micuţa de 6 luni, fiind preluată de elicopterul SMURD de la Uriu, iar ceilalţi 3 fiind duşi la Beclean, ei fiind acum în afara oricărui pericol. Gândurile lor se îndreaptă acum către Ines, îngeraşul ce trebuie să se facă bine, care acum se află la spital la Mureş.
Adaugă comentariu nou