Prof. Vasile Gâtlan, directorul Liceului Teoretic „Principesa Natalia Dadiani” Chişinău: Tabăra Internaţională de Creaţie Vestimentară de la Liceu de Arte „Corneliu Baba” este o oază şi o speranţă pentru unitatea neamului românesc
Rep.: - Cu ce ocazie sunteţi la Bistriţa, mai precis la cunoscutul şi apreciatul Liceu de Arte „Corneliu Baba”?
Prof.Vasile Gâtlan: - Sunt pentru a treia oară la Bistriţa, la Tabăra de Creaţie organizată la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba”.
Prezenţa reprezentanţilor Instituţiei Publice Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani” din Chişinău se datorează evoluţiei deosebite a Acordului de Parteneriat semnat în anul 2012 de către directorul Gheorghiţă Ana şi dir. Liceului de Arte „Corneliu Baba”, prof. Macedon Retegan.
Coordonatorii acestui proiect sunt dl. prof. Vasile Duda din Bistriţa şi dir.prof. Vasile Gâtlan din Chişinău.
În cadrul proiectului participă elevii de la ambele instituţii de învăţământ, fiind îndrumaţi de profesorii de specialitate de la ambele licee: prof. Adina Mocanu şi Chiş Loredana din Bistriţa, împreună cu Mariţoi Elena din Chişinău.
Rep. –Care sunt activităţile desfăşurate şi cum vedeţi conlucrarea cu elevii şi profesorii din Bistriţa, în cadrul taberei?
Prof.Vasile Gâtlan: - În cadrul taberei de Creaţie cu genericul „Creaţie vestimentară”, elevii sunt implicaţi în diferite acţiuni, cum ar fi modelarea vestimentaţiei, referitor la perioada anilor 1900-1930, care se va finaliza cu prezentarea colecţiilor realizate de elevi.
Conlucrarea dintre elevi este una deosebită şi benefică care le dă posibilitatea să stabilească prietenii şi socializare la un înalt nivel, fiecare elev având dreptul să-şi argumenteze părerea sau opinia şi, în acelaşi timp, să găsească soluţia pentru finalizarea ideilor plastice.
Rep.: - Ce reprezintă pentru d-voastră unele afirmaţii care nu respectă adevărul istoric?
Prof.Vasile Gâtlan: - Comunicarea în cadrul orelor de atelier este ca un argument forte împotriva acelor idei neştiinţifice care predomină astăzi în Republica Moldova, în rândurile elitei politice, cum ar fi „limbă moldovenească”, „popor moldovenesc” şi încercarea de a impune „falsul Dicţionar de limbă moldovenească”.
Rep.: - Cum aţi fost primit la Liceul de Arte „Corneliu Baba” şi ce reprezintă pentru profesorul şi directorul Vasile Gâtlan, Bistriţa?
Prof.Vasile Gâtlan: - Primirea la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba” a fost benefică şi caldă, fiind un bun exemplu de urmat şi de reprezentanţii liceelor din Republica Moldova.
Întreg procesul de organizare a taberei constituie un exemplu excelent de colaborare a instituţiei de învăţământ cu comunitatea şi organele administraţiei publice locale.
În cadrul taberei am sesizat interesul sporit al profesorilor de la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba” şi a Asociaţiei Părinţilor pentru crearea celor mai bune condiţii pentru elevii din Republica Moldova.
Merită să scot în evidenţă şi contribuţia adusă la reuşita taberei a Clubului „Lions” şi a Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud prin Centrul Europe Direct, Primăria Municipiului Bistriţa şi a Complexului Muzeal B-N.
Activitatea reprezentanţilor nominalizaţi mai sus este un factor benefic în argumentarea legăturilor de sânge a românilor basarabeni cu cei din Transilvania, care ne confirmă că suntem un singur popor, având aceeaşi origine, vorbind aceeaşi limbă română, fiind o replică dură celor care promovează moldovenismul.
Toate măsurile intreprinse în cadrul taberei sunt repere de a argumenta adevărul istoric şi a elimina minciuna, iar Pantilimon Halippa în demersul trimis lui Nicolae Ceauşescu în 1967 spunea: „Cei care nu intreprind nimic împotriva minciunii, peste un anumit timp minciuna se poate transforma în adevăr”.
Sper, ca prin aceste activităţi desfăşurate de tânăra generaţie să să urgenteze apropierea şi unirea celor două maluri româneşti ale Prutului.
Activităţile desfăşurate în cadrul Taberei de Creaţie servesc ca un exemplu de promovare a ideilor unioniste şi europene ale tuturor românilor, mai ales în contextul actual, când avem nevoie să fim uniţi în Uniunea Europeană.
Rep.: - Vă mulţumesc pentru frumoasele idei exprimate.
V.G.: - Şi eu vă mulţumesc pentru amabilitate şi sper să continue această activitate în următorii ani, să ne vedem şi la Chişinău.
A vorbit ca la noi în Basarabia şi mă simt acasă la Bistriţa.
Citiţi şi:
- Elevi din Chişinău în „Tabără de creaţie” la „Corneliu Baba”
- Liceul de Arte „Corneliu Baba”, o unitate de elită, locul unde elevii îşi formează personalitatea şi un viitor sigur
- prof. MĂRIOARA MOLDOVAN, Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba” Bistriţa
- Liceul de Arte „Corneliu Baba” Bistriţa – unitate de referinţă în învăţământul din judeţ
- Zile de nota 10 la Liceul “Corneliu Baba”
Adaugă comentariu nou