Zi de sărbătoare la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Bistrița
Copilăria este cel mai frumos anotimp, care adună în el toate bogățiile și frumusețile vieții și parcă se numără odată cu 15 septembrie și nu cu 1 ianuarie. Este "ANOTIMPUL COPILARIEI ", anotimpul binecuvântat de Dumnezeu.
Toamna aduce cu ea mângâiere, speranță, încredere și un nou început de an școlar. In toamnă se întâmplă ca sufletele și mințile atâtor copii să prindă aripi și să zboare tremurătoare spre tărâmul cunoașterii mai profunde. Este zborul în viață, marele zbor către maturitate, iar aceste aripi sunt atât de firave, încât au nevoie de căldură, dragoste și dăruire din partea celor mari, ca să devină tari și puternice.
Noi, profesorii din Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Bistrița suntem lângă ei, alături de ei și din toate puterile noastre dorim să facem ca acest anotimp al copilăriei cel mai frumos, cel căruia să nu-i lipsească soarele, să nu-i lipsească florile dragostei, să nu-i lipsească raza senină a cunoașterii, să nu-i lipsească veselia copilăriei, să nu-i lipsească bucuria și puterea credinței, dar nici susurul lin și vesel al muzicii.
Dorim ca noul an școlar să aducă, atât pentru părinți cât și pentru cadrele didactice ale școlii, mult succes, putere de muncă, speranțe de mai bine, sănătate și multe, multe împliniri!
Conducerea CSEI Nr. 1 Bistrița
Citiţi şi:
- O altă toamnă … un nou început de an şcolar pentru elevii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 1 Bistriţa
- „Balul Toamnei” celebrat la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
- Sărbătoarea toamnei la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Beclean
- Copiii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Bistrița, colindați de prietenii de la Liceul cu Program Sportiv Bistrița
- Toamna – parfum și culoare, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Beclean
Comentarii
Urez mult succes cadrelor didactice din această unitate model.
Adaugă comentariu nou