Asfalt pe 3 km, de la Cepari la Tărpiu. Preşedintele CJ: Am zis și am făcut!

Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, anunţă că, „este asfalt, într-o primă fază, pe drumul județean 173 B, pe o lungime de aproximativ 3 km, din localitatea Cepari, până la intrarea în satul Tărpiu”.

Potrivit acestuia, în această toamnă urmează să fie realizate acostamentele și marcajele pe acest drum, iar anul viitor va fi prinsă în buget finanțarea pentru continuarea investiției în așa fel încât acesta să ajungă până la capătul satului Tărpiu, astfel ca cei aproape 1.100 de oameni care locuiesc în această localitate sat să beneficieze de infrastructură rutieră de bună calitate.

Un alt tronson din DJ 173 B, care leagă comuna Nimigea de comuna Dumitra, prin satul Cepari, este în lucru.

"Încă din 2012 mi-am propus ca investiție prioritară acest drum, extrem de util pentru cei peste 5000 de oameni care locuiesc în comuna Nimigea și care fac naveta la muncă în municipiul Bistrița sau în orașul Năsăud. Acum, avem semnat contractul de lucrări și am alocat resursele necesare pentru ca un tronson de 5 km din acest drum (de la intersecția cu Tărpiu din satul Cepari și până la capătul satului Mintiu) să fie asfaltat în această toamnă. Lucrarea a început în urmă cu aproximativ două săptămâni și în cel mai scurt timp vom avea realizată fundația, pentru a putea turna primul strat de asfalt! Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, vom avea realizat acest deziderat încă din această toamnă", precizează Radu Moldovan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5