Lansarea CD-ului de colinde Sus la Slava ceriului, la poalele Munților Țibleș

Episcopul Macarie, acasă, la Spermezeu, colindând alături de cei dragi

sursa Radio Renaşterea

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, de sărbătoarea Sfintei Mucenițe Varvara, Preasfințitul Părinte Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din satul său natal Spermezeu, din județul Bistrița-Năsăud. După slujbă, a fost lansat, în cadrul comunității, noul album de colinde tradiționale de la poalele Munților Țibleș, intitulat: Sus la Slava ceriului, editat de Radio Renașterea.
Tinerii și credincioșii înveșmântați în portul strămoșesc de la poalele Munților Țibleș au cântat mai multe colinde.
Părintele Episcop Macarie a oferit preotului paroh Ioan Simeon Buta o cruce de binecuvântare pentru Sfântul Altar al bisericii în care a fost botezat iar copiilor prezenți le-a oferit mai multe daruri.
Marți, 8 decembrie 2015, CD-ul de colinde de la poalele Munților Țibleș, intitulat: Sus la Slava ceriului, va fi lansat în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei și a Preasfințitului Părinte Macarie, cu participarea grupului mare de colindători din Spermezeu, format din copii, tineri și adulți.
..................................................
Episcopul Macarie: Am îndrăgit colindele din copilărie, iar astăzi vi le colind alături de consătenii mei dragi
Repertoriul de colinde din Spermezeu, reprezentativ pentru acela al întregii zone a Văilor Țibleșului, se constituie într-un veritabil patrimoniu al spiritualității tradiționale românești, ca o adevărată magistrală de comunicare între generații, prin care, de secole întregi, s-au putut transmite simboluri, acte rituale, reprezentări mitice, într-un cadru festiv al sărbătorilor Nașterii și Botezului Mântuitorului, ce își au izvorul în aceeași prăznuire a Teofaniei din perioada creștinismului primar.
Toate actele mito-religioase și riturile pe care acestea le încifrează, aduc aminte de aceeași străveche și ființială preocupare a plugarilor și păstorilor de a-și înveșmânta fiecare act cotidian sau sărbătoresc în statornica credință în Mântuitorul Iisus Hristos.
Indiferent de gen sau de categoria folclorică în care se încadrează, atât textele, cât și melodiile colindelor din Spermezeu, s-au transmis și s-au păstrat de la o generație la alta și sunt astăzi interpretate de grupul de colindători „Țibleșul”, așa cum erau și în urmă cu câteva secole. Aceasta se datorează mai întâi profesorilor Maria și Alexandru Deneș și preotului paroh Ioan Simeon Buta care m-au ascultat încă din primii ani ai cercetărilor mele întreprinse nemijlocit mai întâi în satul meu natal, Spermezeu, iar apoi în așezările învecinate. Majoritatea colindelor de care vă împărtășiți acum, le-am îndrăgit și colindat din copilărie, iar astăzi, vi le colind, alături de consătenii mei dragi, îndemnându-vă și binecuvântându-vă să vă deschideți larg porțile sufletești pentru a-L primi pe Pruncul Iisus din ieslea rece a Betleemului în ieslea caldă a inimilor voastre.
În final, amintesc doar un fragment din mirificele texte colindate acum, ce exprimă atât de profund pelerinajul nostru la această prăznuire:
Noi umblăm din casă-n casă
La acei care ne lasă.
Nu alegem pe cei gazdă
Dintre cei ce n-au o brazdă;
Noi umblăm, la mic, la mare,
Azi la toți e sărbătoare.
Noi umblăm, precum umblară
Maica Sfântă într-o seară,
Cu Iisus la inimioară.
+ Părintele Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord

Comentarii

06/12/15 19:19
emanuel

eu am multe lego sa ma joc eu

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5