În această noapte se fură! Vezi de la cine !

În noaptea de Anul nou are loc furatul porţilor, de către flăcăi. Este o practică răspândită cândva în zonele de Câmpie şi Beclean-Ciceu, practic dispărută acum, dar de care informatorii mai în vârstă îşi mai amintesc. Se pare că, în orizontul tradiţiei, porţile erau schimbate între ele la gospodarii despre care comunitatea satului credea că sunt în perspectivă de a deveni cuscri, flăcăii satului punându-i astfel în contact, atunci când aceştia îşi căutau poarta, în dimineaţa primei zile din an. Dar practica a degenerat ulterior, porţile fiind ascunse sau aruncate la întâmplare, pentru amuzamentul unilateral al flăcăilor, cum aflăm de la Archiud:
În ajunul de Anul nou, feciorii, dar şi însuraţii mai tineri, luau porţile pe care le puteau şi le ţâpau în ape, că cine ştie pe unde şi le găseau oamenii, dacă le mai găseau. Odată, la un om i-o astupat geamurile cu paie, că n-o mai ştiut când s-o făcut ziuă, să dăie la animale. (Ulicean Victoria, n. 1927, Archiud, 2014)
Chiar dacă pare (sau chiar este, azi) o practică abuzivă şi condamnabilă moral (mai ales în forma ultimă, de care vorbeşte informatoarea de la Archiud), ea „creşte” pe o concepţie motivată, în orizontul tradiţional arhaic, prin aceea că se traversează acum un timp haotic, în care vechile reguli şi delimitări spaţiale sunt abolite, spre a fi refăcute în dimineaţa primei zile din an. Satul e un cosmos şi, precum macro-modelul său, trebuie să se lase absorbit periodic (la sfârşit de ciclu) în haos, spre a putea renaşte revigorat. Porţile sunt simboluri esenţiale ale organizării cosmotice a spaţiului, preferate, de atâtea ori, în demersurile magice izolate sau încadrate în diverse rituri de trecere (vezi doar cântecul ritual de nuntă de pe Valea Ţibleşului care începe cu versurile Sus în vârful vraniţii / Şade mama miresii / Şi se roagă către soare..., sau incipitul vechii colinde pe tema incestului frate-soră din zona Beclean-Ciceu În poartă la Ţarigrad). Astfel, este normal - cel puţin în acest orizont al mentalităţii arhaice - ca aceste simboluri esenţiale ale spaţiului ordonat să fie contestate, abolite, ca moment dialectic al unei noi şi mai viguroase aşezări.

Vasile V. Filip, Menuţ Maximinian, Sărbătorile ciclului social şi calendaristic sau Munci şi zile în Ţinutul Bistriţei şi Năsăudului, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015