Liviu Dragnea, la Sângeorz Băi, pentru a-l susţine pe Daniel Suciu

Liviu Dragnea, preşedintele Partidului Social Democrat, va ajunge joi, 26 mai, în Bistriţa-Năsăud, în cadrul campaniei electorale, potrivit programului transmis de  biroul de presă al PSD. Dragnea va merge la Sângeorz Băi pentru a-l susţine pe deputatul Daniel Suciu, candidatul formaţiunii pentru funcţia de primar.

         Prima parte a agendei cuprinde vizita la o serie de obiective de investiţii, şi anume la Casa Orăşenească de Cultură şi pe drumul comunal Sângeorz Băi – Cormaia. De la ora 14.15 este programată o întâlnire electorală la Mega Park, cu susţinătorii şi simpatizanţii social-democraţilor.

 

Material de propagandă electorală difuzat de SC CPE Răsunetul SRL, la comanda Partidului Social Democrat Bistriţa-Năsăud, Cod Unic de Identificare atribuit de AEP: 21160002

Comentarii

23/05/16 16:22

Asta e o mare dovadă de inconştienţă. Chiar nu pricepe d-l Suciu că aducându-l pe d-l Dragnea la Sângeorz, pierde alegerile? Cred că lumea nu ştie să pună semnul egal? Sunt de acord ceea ce a spus despre d-l Olteanu, aşa că: Olteanu=Dragnea şi Dragnea=Olteanu.Îi de râsu-plânsu. Eu recomand consilierilor să-i spună dacă face treaba asta, îl lasă de capul lui. Poate aşa se înţarcă. Nu e destul că li s-a impus la PNL. Aşa fac şi ăştia?

24/05/16 12:46
Vizitator

Sa dam cezarului cei al cezarului. Obiective de investiţii din Sângeorz-Băi, pe care Dragnea urmeaza sa le viziteze si anume : Casa Orăşenească de Cultură din Sângeorz-Băi (Bd. Republicii nr. 3, Sângeorz-Băi, jud. Bistriţa-Năsăud); si
Drumul comunal Sângeorz-Băi - Cormaia, au fost derulate in mandatul lui Roland Venig .
In ce priveste, Întâlnirea electorală a lui Dragnea la Mega Park Sângeorz-Băi (Str. Trandafirilor nr. 7), pentru a sustine candidatul PSD, acesta-i face mai curand un deserviciu lui Suciu, asociidu-i numele cu "penalii din PSD". Pe de alta parte, nici Suciu nu-i mai breaz, acesta copiind la indigo, programul electoral a lui Traian Ogâgău, care a aparut pe retele de socializare cu mult timp inainte.
Ambii candidați, folosesc cuvinte și expresii similare: Traian Ogâgău – “schimbarea”, Daniel Suciu – “schimbăm”, Traian Ogâgău – “împreună”, Daniel Suciu– “eu și noi”.
Asadar, nu-i greu de observat , cum candidatul PSD, face copy – paste.
Suciu a copiat ÎNTREG programul electoral prezentat de Traian Ogâgău și acum își arogă proiectele pe care și le doresc sângeorzenii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5