Accident la ieşirea din Năsăud: Doi tineri şi-au pierdut viaţa, al treilea în comă
Două persoane şi-au pierdut viaţa, iar a treia a fost preluată de echipajele medicale de urgenţă în stare gravă, în urma unui accident produs în această noapte la ieşirea din Năsăud.
"Pe DN 17 D, un tânăr de 25 ani, din Sângeorz-Băi, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Rebrişoara-Năsăud, pe fondul nerespectării regimului de viteză, a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, colizionând cu două autotractoare care staţionau regulamentar. Din accident a rezultat decesul a doi tineri de 20 şi 26 ani, ambii din Sâmgeorz-Băi, pasageri în autoturism şi rănorea gravă a conducătorului auto", ne-a declarat agentul principal Crina Sârb, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Potrivit acesteia, cercetătile sunt continuate în acest dosar de către Poliţia oraşului Năsăud.
Citiţi şi:
- Doliu mare la Sîngeorz-Băi! Azi, Uțu și Ioan au ajuns, pentru veşnicie, acasă. Nuntă anulată
- Tragedie la Rebrişoara. Un bărbat de 39 de ani şi-a pierdut viaţa într-un accident
- Tânără din Bistriţa Bârgăului, arestată preventiv pentru o infracţiune săvârşită în Germania
- Şofer din comuna Şanţ, depistat băut la volan, după ce a acroşat un autoturism
- Una din victimele accidentului de la Salva, în stare gravă. Un bărbat de 60 de ani este în comă
Adaugă comentariu nou