Primarul Mircea Romocea: Iosif Viehmann, cetățean de onoare al Năsăudului, a contribuit la creşterea prestigiului oraşului
Profund îndurerată, administraţia oraşului Năsăud anunţă cu tristeţe trecerea la cele veșnice a celui care a fost prof. univ. dr. Iosif Viehmann, cetățean de onoare al orașului academicienilor, eminentă personalitate în domeniul bio-speologiei.
În numele cetățenilor oraşului Năsăud, a cărei cetăţenie de onoare a primit-o cu bucurie prin Hotărârea Consiliului Local Năsăud nr.33 din 2005 graţie meritelor aduse Năsăudului prin prodigioasa sa activitate academică şi ştiinţifică, doresc să exprim cele mai profunde regrete pentru dispariţia sa la venerabila vârstă de 93 de ani.
Nu vom uita niciodată prietenia sa şi ocaziile în care Domnia sa a contribuit la creşterea prestigiului oraşului nostru și nu numai.
Doresc să transmit cele mai sincere condoleanţe familiei îndurerate, pe care o asigurăm de întreaga noastră solidaritate în această grea încercare.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Primarul oraşului Năsăud,
Mircea Romocea
Citiţi şi:
- Aniversare – 85 de ani Prof. univ. dr. Iosif Viehmann
- Legat de şcolile Năsăudului, ultimul discipol al savantului Emil Racoviţă a plecat la ceruri
- Mesajul primarului orașului Năsăud, Mircea Romocea cu ocazia Zilei Poliției Române
- Conducerea și angajații ASF își rezervă dreptul de a sesiza organele competente și de a formula acțiuni în instanță împotriva celor care aduc în mod deliberat atingere atât demnității și bunei reputații individuale, cât și prestigiului institutional
- ZILELE INAUGURĂRII BIBLIOTECII JUDEŢENE „GEORGE COŞBUC”
Adaugă comentariu nou