Un nou început de an școlar pentru cei aproape 3.000 de elevi din orașul Năsăud
Școlile năsăudene au început noul an școlar 2016-2017. Aproximativ 3.000 de preșcolari, școlari și liceeni din învățământul preuniversitar de stat, împreună cu părinții și cadrele didactice, au dat startul la începerea noului an școlar.
La Năsăud calitatea actului educațional este cunoscută și recunoscută pe plan național dar și internațional, prin elevii olimpici năsăudeni. Celor trei licee cu renume și tradiție din oraș: Colegiul Național „George Coșbuc”, Colegiul Silvic Transilvania, Colegiul Economic li s-au alăturat și elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, una din cele mai vechi instituții de învățământ preuniversitar de stat.
Festivitățile au început în jurul orei 9.00 și au fost marcate de slujbe religioase, urmate de cuvântul directorilor de școală. Bucuria revederii colegilor a fost mare atât printre elevii mai mari dar și printre cei din clasele mai mici. Cele mai mari emoții le-au avut însă elevii din clasele pregătitoare care s-au întâlnit azi pentru prima dată cu „doamna învățătoare”.
***
Noul an școlar 2016-2017 se structurează în două semestre: semestrul I, între 12 septembrie 2016 - 3 februarie 2017 și semestrul al II-lea, între 13 februarie 2017 și 16 iunie 2017.
Semestrul I va avea 19 săptămâni, iar semestrul al doilea, 16 săptămâni. În total, elevii vor învăța 169 de zile. Ca noutate, cursurile pentru clasa a VIII-a și a XII-a se vor încheia mai devreme. Astfel, elevii clasei a VIII-a vor termina cursurile în 9 iunie, iar cei de clasa a XII-a în 26 mai 2017.
Citiţi şi:
- Peste 5000 de elevi din judeţ la simulări ale examenelor naționale 2017. Notele nu vor fi trecute în catalog
- Cursurile vor începe luni, 12 septembrie. Şcoala altfel, programată la decizia unităţilor de învăţământ
- Elevii de gimnaziu și de liceu se întorc la școală de luni, 3 ianuarie!
- Graficul desfăşurării examenelor de corigenţă
- Peste 6.000 de elevi, în simulare la Testare Naţională şi Bacalaureat
Adaugă comentariu nou