ZIUA LUI LIVIU REBREANU, LA BISTRIŢA

EDUARD CĂLINESCU

La 27 noiembrie, acum 131 de ani, într-o noapte în care cădeau stele, se năştea Liviu Rebreanu, întemeietorul romanului românesc modern, de tip obiectiv.
La Bistriţa, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru şi Literatură, a fost omagiată această zi printr-o emisiune realizată de Televiziunea Naţională, pe parcursul a patru ore, un adevărat „pătrar” magic, în care invitaţii au rostit gânduri, idei, au citit şi recitat texte proprii, au asistat la un moment de recunoaştere a scriitorului, aşa cum ar trebui să aibă parte fiecare dintre cei care slujesc cuvântul.
În acest cadru deosebit, a fost prezentat Contractul de Parteneriat între Centrul Cultural Municipal, Societatea Scriitorilor Bistriţeni „Conexiuni”, director, profesor doctor, Dorel Cosma, şi Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sibiu, preşedinte, profesor doctor, Ioan Radu Văcărescu.
Au fost în direct cu literatura: Andrei Marga, Aurel Rău, Cornel Udrea, Antonia Bodea, Al. Florin Ţene, Titina Ţene ( Cluj ), Muguraş Maria Petrescu, Mariana Pândaru ( Deva ), Mircea M. Ionescu, Adrian Găzdaru, Passionaria Stoicescu, Sorin Lucaci ( Bucureşti ) Felician Pop, Aurel Pop, Laszlo Robert, Francisc Balog, Daniel Bogar ( grupul de la Satu- Mare ), Anca Sîrghie, George Precup, Emil Cătălin Neghină ( Sibiu ), Vasile Muste ( Sighetu- Marmaţiei ), Daniela Gîfu ( Iaşi ), Milan Richter ( Slovacia ), Mesut Senol, Esra Alkan ( Turcia ), Hava Pinhas Cohen, Afif Shlewet, Rushdi Al. Modi ( Israel ), Ioana Heidel ( Germania ), Zorin Diaconescu, Elena M. Cîmpan, Menuţ Maximinian, Alexandru Cristian Miloş, Victoria Fătu- Nalaţiu, Marilena Toxin, Ana Zegrean, Marilena Toxin, Victor Ştir, Rodica Fercana, Vasile Jimboreanu ( Societatea „Conexiuni” ).
Moderatorul acestei manifestări de suflet, scriitorul Dorel Cosma, a primit cu bucurie, chiar în această zi însemnată, volumul de poezii, „Malul tăcerii”, în traducere în limba turcă, de către Mesut Senol.
Întreaga acţiune a demonstrat, încă o dată, dacă mai era nevoie, că Liviu Rebreanu este cu şi printre noi, în varianta lui romanescă, dramaturgică, de jurnal sau de om de cultură. Prezenţa lui la Bistriţa nu înseamnă doar numele unui colegiu, al unei şcoli, a unui sat, a unei străzi, a unui centru, ci şi întoarcerea la cărţile scrise, prin lectură şi re-lectură.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5