Moş Nicolae le-a adus în dar o grădiniţă copiilor din Uriu
Mar, 12/06/2016 - 14:36
Sărbătoare pentru comunitatea din Uriu. Autorităţile locale au recepţionat lucrările de edificare a grădiniţei, o investiţie în valoare de 920.000 lei, finanţată de Guvernul României, prin Ministerul Educaţiei, şi de către Consiliul Local Uriu.
Imobilul cuprinde trei grupe, dintre care două rezervate pentru secţia română şi una pentru secţia maghiară. Inaugurarea oficială este programată după vacanţa de Crăciun, după ce va fi montat şi mobilierul.
Au dat curs invitaţiei primarului Petru Şerban şi viceprimarului Gheorghe Oprea, preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, inspectorul şcolar general Camelia Tabără, inspectorul şef Constantin Hada de la Inspectoratul Judeţean în Construcţii, primarii Vasile Cocos (Petru Rareş) şi Paul Ştir (Căianu Mic), cadre didactice şi părinţi.
„Uite că Moş Nicolae ne-a adunat pe toţi astăzi la Uriu pentru a inaugura unul dintre cele mai moderne localuri de grădiniţă din judeţ, poate din ţară”, a precizat, din capul locului primarul Petru Şerban. Edilul localităţii a dat apoi cuvântul... copiiilor, beneficiari ai acestei investiţii, care au prezentat un spectacol cu poezii, cântece, colinde, în limba română şi maghiară.
„E cea mai frumoasă zi de Moş Nicolae pe care am trăit-o până acum, alături de copii. Aş vrea să-i felicit pe aceşti minunaţi copilaşi care s-au pregătit în mod special pentru un eveniment extrem de important, dar şi pe doamnele educatoare, care fac o muncă foarte-foarte importantă, pregătind aceşti copii pentru viaţă. Dacă mai aveam mici rezerve, eram pesimist, chiar încep să cred cu mult mai tare în România şi cred că ea are un viitor cu copiii aceştia extraordinari”, a dezvăluit preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan. Acesta a rememorat şi clipe din copilăria sa, de la Chintelnic, cu grădiniţa dintr-o casă veche, cu podele rupte şi cu o sobă de tablă în care cei mici puneau, pe rând, cărbune. „Mă gândesc acum la aceşti copii care sunt mult mai frumoşi şi mai deştepţi, cu mult mai informaţi şi mă bucur foarte mult că şi condiţiile de viaţă, de pregătire sunt mai bune”, a adăugat preşedintele Moldovan.
Şeful administraţiei judeţene a ţinut să-l felicite pe primarul Petru Şerban şi echipa sa din Uriu pentru eforturile făcute astfel ca proiectul să prindă viaţă şi să fie dus la bun sfârşit. „Mă bucur că Guvernul PSD, condus de Victor Ponta (n.n. – care marţi după-amiază a fost în judeţul Bistriţa-Năsăud) a gândit proiecte de dezvoltare a comunităţilor locale. Astăzi, pe lângă recepţionarea acestei frumoase grădiniţe o să mai vedem şi a doua investiţie, drumul comunal 36, Ilişua – Hăşmaşu Ciceului, două investiţii importante finanţate de Guvernul PSD, în urma proiectelor depuse de Primăria Uriu. (...). Drumul de la Hăsmaş are o lungime de aproximativ 4 km şi leagă acea comunitate, cu asfalt, de comuna Uriu. Deserveşte aproximativ 150 de familii. E o investiţie de 680.000 euro. Eu cred că un milion de euro în două obiective în comuna Uriu e un lucru important”, a menţionat Radu Moldovan, care a subliniat şi buna convieţuire dintre români şi maghiari din această comunitate.
Citiţi şi:
- Primarul Petru Şerban (Uriu): Suntem singura comună din zona aceasta a judeţului care avem apă, gaz şi canalizare
- Dinamo Uriu, echipa care câștigă în labirintul Minotaurului
- Comuna Uriu, un etalon al modernizării şi europenizării
- La mulţi ani, PETRU ŞERBAN, primar al comunei Uriu!
- Petru Șerban, mandat nou

Meniu principal
Ultimele stiri
Mar, 14:07
Dorin Vlașin: Centura Năsăudului a primit avizul interministerial, urmează aprobarea de Guvern Mar, 12:42
În aprilie, începe o nouă ediție a Concursului „Reciclezi pentru viitorul tău” în 10 școli din județ Mar, 11:39
Numărul cererilor de pensionare a scăzut în 2025 cu 10%! Care a fost timpul de soluționare Cultura
În numărul 140 al cotidianului „Gazeta Transilvaniei” (an...
Comentarii
Liana -
Lun, 16:17
Felicitari!
Dumitrita-Adriana Pop -
Dum, 16:21
Buna ziua ! Ce se întâmplă cu acest dispozitiv ( proiector pe părete la mine in casa de unde și...
Dorel de Bistrita -
Dum, 09:38
Dar Primariile alealalte, de ce nu iau acest " model " ... sau fiecare este dupa cum sunt de " cea...
Vizitator -
Vin, 15:16
Ăştia suntem, cu ăştia defilăm! Atât îl duce capul pe Adrian Câciu. Ce să te mai miri de jigniri...
Iuliu -
Vin, 14:33
Fondatorul Societăţii de Concerte Bistriţa este Gavril Ţărmure actualul manager al Centrul Cultural...
Aniversări
În zi de naştere, îi urăm deputatului BOGDAN IVAN, ministrul Energiei, multă sănătate, putere de muncă, proiecte profesionale reușite, bucurii...
În zi de naştere, îi urăm omului de cultură ALEXANDRU CÂŢCĂUAN, director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Bistriţa, multă sănătate, împliniri...
Cele mai sincere urări aniversare, în zi de naştere, adresăm domnului ing. VASILE MOLDOVAN, fost primar al municipiului Bistriţa.
La mulţi ani!...






















Adaugă comentariu nou