Amenzi și marfă confiscată de inspectorii DSVSA BN
Inspectorii din cadrul DSVSA Bistriţa-Năsăud au efectuat, săptămâna trecută, nu mai puțin de 55 controale în târguri de animale, centre colectare animale, ferme de animale, pieţe agroalimentare, unităţi de prelucrare lapte, unităţi de procesare carne, abatoare, unităţi de panificaţie-patiserie-cofetărie, unităţi de fabricare ulei, unităţi de alimentaţie publică, baruri, cantine, magazine alimentare, supermarketuri şi depozite en-gros.
Controalele au vizat în special prevenirea apariţiei toxinfecţiilor alimentare în perioada Sărbătorilor de iarna, când, în mod tradiţional, consumul unor cantităţi de alimente de origine animală şi nonanimală creşte.
În urma controalelor au fost aplicate, în conformitate cu prevederile HG 984/2005, cu modificările şi completările ulterioare 7 sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.440 lei.
„Principalele deficienţe constatate au fost manipularea neigienică a produselor alimentare, ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, deţinerea sau transportul de animale neidentificate şi neînregistrate, fără documente sanitare veterinare, vânzarea sau înstrăinarea în orice mod a animalelor, cumpărarea ori luarea acestora în proprietate cu orice titlu, fără documentele prevazute de legislaţia sanitară veterinară în vigoare. A fost dispusă reţinerea oficială şi dirijarea spre distrugere a cantităţii de 31,73 kg produse alimentare neconforme”, precizează directorul executiv Sorin Oros Mănarcă.
În cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform Programului de Supraveghere şi Control în domeniul Siguranţei Alimentelor privind încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise, a prezenţei organismelor modificate genetic în alimente şi furaje care conţin soia şi porumb, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.
Citiţi şi:
- Patru amenzi aplicate de inspectorii DSVSA BN, în săptămâna premergătoare Crăciunului
- Amenzi de peste 10.000 lei, aplicate de inspectorii DSVSA BN
- Peste 260 de controale ale inspectorilor DSVSA. Sancţiuni de 19.000 lei
- Peste 160 kg de produse alimentare, reţinute pentru distrugere de inspectorii DSVSA BN
- Inspectorii DSVSA BN au amendat 15 firme din cele peste 200 controlate
Adaugă comentariu nou