Administraţia Bazinală Someş-Tisa: Se fac demersuri pentru avizare și obținerea finanțării pentru lucrări la barajul Colibița

Având în vedere informațiile vehiculate prin intermediul mass-media privind lucrările de la barajul Colibița, Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa face următoarele precizări:

În baza expertizelor tehnice realizate de către specialiști autorizați, a fost elaborată o documentație în faza SF (Studiu de Fezabilitate) vizând  “Mărirea gradului de siguranță a Acumulării Colibița, județul Bistrița-Năsăud”.

Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa precizează că prin proiect sunt vizate lucrări de reabilitare a construcțiilor barajului și a echipamentelor existente, precum și lucrări pentru dezvoltarea infrastructurii de apărare împotriva inundațiilor, prin amenajarea râului Bistrița, până la confluența cu râul Șieu și a văii Bârgăului.

În această etapă, a cărei durată nu poate fi estimată de către instituția noastră, Studiul de Fezabilitate este promovat în vederea obținerii unei finanțări externe și se fac demersurile necesare obținerii avizelor cerute prin Certificatul de Urbanism, inclusiv pentru obținerea acordului de mediu.

Urmează ca după obținerea finanțării, să se treacă la elaborarea documentației tehnice - faza PT (Proiect Tehnic), faza la care se vor stabili detaliile tehnice si tehnologice privind execuția lucrărilor și în care se va ține cont de toate cerințele rezultate în urma evaluării de mediu.

Reiterăm faptul că în momentul actual este prematur să fie vehiculate în spațiul public diverse scenarii și că demersul nostru este orientat strict spre interesul cetăţenilor.

Compartimentul  de presă al Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5