Trafic restricționat pe DN 17, la Șieu Măgheruș. Un autotren cu butelii a rupt un stâlp de electricitate și o țeavă de gaz și s-a izbit de o casă

În această seară, un autotren care transporta butelii goale de oxigen a părăsit partea carosabilă, a rupt un stâlp de electricitate și o țeavă de gaz și s-a izbit de o casă de locuit.
La locul indicat au fost direcționate de urgență grupa operativă a ISU Bistrița - Năsăud, o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar prin măsurile luate de echipajele de intervenție, toate riscurile au fost eliminate.
Persoanelor care locuiesc în casa afectată și în cele două case alăturate le-a fost restrictionat preventiv accesul în locuințe, traficul a fost blocat temporar, efectele scurgerilor de combustibil din rezervorul fisurat au fost înlăturate și autovehicolul a fost stabilizat pentru a nu face balans. Buteliile urmează să fie preluate de către alt mijloc de transport al companiei aparținătoare.
În acest moment, circulația rutieră se desfășoară alternativ, pe un singur sens de mers, traficul fiind dirijat de echipaje ale poliției rutiere.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5