Se face harta verde a pericolelor / zonelor cu risc ridicat de accidente. Contribuie şi tu la completarea ei !
"În urma accidentului de circulație tragic în care 5 tineri au murit în urma coliziunii mașinii în care se aflau cu un tren de persoane în mun. Bistrița, am hotărât lansez o hartă verde cu tema Pericole pentru a semnala zonele cu risc ridicat de accidente de orice fel, dar mai cu seamă, acum, cele la trecerile de cale ferată" spune Ciprian Samoilă, preşedintele Asociaţiei Harta Verde România.
Majoritatea acestor treceri la calea ferată sunt semnalizate și amenajate necorespunzător pentru a reduce la minim orice risc de coliziune și se bazează foarte mult pe prudența șoferilor / pietonilor / cicliștilor.
Am fost martor și implicat direct într-un astfel de accident la calea ferată acum 7 ani unde prieteni și colegi, inclusiv eu, puteam muri din cauza unei semnalizări total defectuoase la trecerea de cale ferată la așa-zisul Cotul Iadului dintre Bistrița și Livezile.
Apelez la toată lumea să marcheze pe harta de mai jos locurile care prezintă un risc ridicat de accident sau chiar locuri în care s-au întâmplat tragedii pentru a trage un semnal de alarmă autorităților dar și celor implicați în trafic să schimbăm această situație.
Locurile pot fi marcate pe hartă pe aplicația dezvoltată de Asociația Harta Verde România pentru orice browser pe calculator, mobil sau tabletă astfel:
1. Accesați pagina https://m.opengreenmap.org.
2. Activați receptorul GPS din telefonul d-voastră pentru a vă marca locul pe hartă dacă sunteți lângă un astfel de loc ce prezintă riscuri.
3. Selectați Harta Verde Bistrița - Pericole din lista de hărți prezentată pe ecran.
4. Introduceți detaliile cerute: loc, descriere, poziționare pe hartă automat sau manual, fotografie.
5. Trimitere loc în mod anonim doar cu e-mail ori vă faceți cont în harta de mai jos.
Dacă aveți probleme de orice fel în utilizarea aplicației, aveți în opțiunile ei un mic ghid de ajutor sau mă contactați direct la telefon 0742098731.
Dacă nu aveți telefon sau tabletă cu receptor GPS încorportat, este posibil ca aplicația să nu știe unde vă aflați și să nu vă afișeze harta din Bistrița. Se întâmplă acest lucru pentru că aplicația este folosită la nivel global de sute de proiecte Harta Verde.
În acest caz, intrați direct pe site-ul https://bistrita.harta-verde.ro/pericole și propuneți locurile cu risc acolo. În acest moment, site-ul este prezentat mai mult în versiunea engleză, eu lucrând singurel la traducerea lui în română. Sper să țin pasul aceste zile și să traduc tot ce se poate în limba română.
Dacă nu vă descurcați cu tehnologia sau e prea greoi sistemul pentru d-voastră, trimiteți detaliile (detalii despre locul ce prezintă risc, ce risc reprezintă și imagini care să reflecte riscul prezentat) pe e-mail la [email protected].
Citiţi şi:
- BRENT: MINIVANURI DE INCHIRIAT CLUJ
- Ionuț Simionca (PMP): Demisia, domnule ministru Cuc! Eu nu pot sa stau cu mâinile în sân, să văd cum romanii noștri își pierd viața!
- Casele de pariuri online ne permit să depunem şi să retragem bani direct din agenţiile stradale!
- Majoritatea zborurilor din lume pot fi urmarite in timp real, de catre oricine
- Harta Europei interactiva: avantaje
Comentarii
Nu mai umblati dupa himere ! Luati legatura cu Serviciul Politiei rutiere si solicitati aceste date, pentru ca acolo se tine dinamica accidentelor rutiere, pe cauze si cauzatori ( Data, loc, timp,vinovatie, cauzatori, mijloace auto ori hipo care au fost implicate... etc. etc... ) Trebuie doar sa cereti aceste date si atat si sa intocmiti Dvs o anumita "harta" daca doriti ...
Adaugă comentariu nou