Noi reguli pentru colectarea selectivă pentru bistriţenii care stau la case!

În perioada 16 octombrie - 16  noiembrie, la nivelul municipiului Bistriţa se desfăşoară campania „Curăţenia de toamnă”.

         „Începând cu declanșarea acestei campanii, oferim cetățenilor municipiului Bistrița care locuiesc în case individuale încă o modalitate de a colecta selectiv deșeurile. Pentru a nu mai fi obligați să se deplaseze până la platformele special amenajate pentru colectarea selectivă, în cea de-a treia săptămână a fiecărei luni, cetățenii vor putea scoate în fața casei alături de pubela cu deșeuri menajere și saci în care se află deșeurile din metal, plastic sau hârtie. Deșeurile din sticla urmează să fie colectată separat în cadrul unor campanii care vor fi anunțate din timp”, anunţă administratorul public George Avram, într-un comunicat de presă.

Până la această modificare a programului, bistriţenii care locuiesc la case ar fi trebuit să ducă deşeurile colectatte selectiv la cele mai apropiate containere semiîngropate, care nu erau chiar aproape, creându-se disconfort şi nervi.

Comentarii

18/10/17 10:18

Regulile pentru colectare selectiva sunt foarte bune. In acelasi timp ar trebui asigurate pubelele si sacii menajeri de culori diferite in cantitati suficiente pentru o colectare selectiva eficienta. Pentru a creste cantitatea de deseuri reciclate, s-ar putea stabili un nivel de reducere a costului cu ridicarea gunoiului in zonele unde se colecteaza eficient: plasticul, sticla si hartia.

20/10/17 10:24
Cititor din Bistrita

Pai daca doriti asa gunoaiele, dupa cum sunt ambalate toate, atunci mai bine veniti si adunati plasticurile in principal si dupa gunoiul menejer veniti o data pe luna ( adica invers ) , ca cele mai multe sunt peturi, pungi, folii, pachete... etc. etc. care in majoritate toate sunt din plastic. Resturi menajere, nu sunt nici 1/4 din ele... Din metal, sunt doar cutiile de conserve... Cine sta la casa particulara, majoritatea ard hartia in sobele pe care le au, ca majoritatea fac foc cu lemne nu cu gaz si hartia si cartoanele le baga pe foc , nu le pun la gunoaie .
Mai bine puneti la toate familiile cate 3 tomberoane , sa fie selectate pe loc, altfel cine dracu sta sa separe cutiile de mancare , de conserve si de carne... una colo... alta colo... tinute in pungi... sa se imputeasca pana vine duba dupa ele... si mai este ceva... Smecherii de la "gunoaie" vor sa le facem noi munca direct , ei doar sa le ridice si sa le duca direct la DCA sa faca "sc.u.la mare " (bani) gratis ... , fara nici o cheltuiala cu "separatorii de gunoaie" ?!

25/11/17 07:56
Cristea Ioan

Foarte important! Frecția uscata reprezintă peste 70% din gunoiul menajer si se ridica o data pe luna. Am peste 3 saci de fracție uscata adunați intr-o luna. Trebuie luată frecția uscata cel puțin la 2 săptămâni. Am discutat si cu cei de la Supercom, dar deocamdată nimic. Trebuie sa ajungă la urechile celor de la primărie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5