9 decembrie - Ziua Internaţională Anticorupție

Data de 9 decembrie, declarată de Organizaţia Naţiunilor Unite Ziua Internaţională Anticorupţie, reprezintă un prilej pentru oamenii din întreaga lume de a conştientiza impactul negativ  al acestui fenomen asupra cetăţenilor şi a societăţii.

Cu această ocazie, Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne îşi reafirmă angajamentul de a continua eforturile de prevenire şi combatere a corupţiei în rândul personalului ministerului. 

Potrivit primului Raport anticorupție al Uniunii Europene (UE), fenomenul corupţiei produce economiei Uniunii Europene un prejudiciu anual de 120 de miliarde euro, reprezentând 1% din PIB-ul Uniunii.

Corupția împiedică dezvoltarea economică, subminează încrederea cetățenilor în instituțiile și procesele democratice, alterează buna gestiune a banilor publici și atentează astfel la ordinea socială, punând în pericol capacitatea statului de a asigura drepturi şi libertăţi egale cetăţenilor săi. Altfel spus, corupţia ne afectează pe toţi şi slăbeşte respectul pentru lege.

Astfel, data de 9 decembrie reprezintă un prilej pentru a ne aminti că trebuie să ne asumăm lupta pentru prevenirea şi combaterea corupţiei la nivel individual. O societate curată nu poate deveni realitate fără respectarea principiilor etice, a transparentei şi a responsabilității propriilor acţiuni. Sunt valorile asupra cărora ar trebui ca împreună, dar și fiecare în parte, să veghem vigilenţi. Tocmai de aceea, este nevoie de un efort comun pentru prevenirea şi combaterea practicilor corupte.

Direcţia Generală Anticorupţie, prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Bistrița-Năsăud, doreşte atragerea cetăţenilor şi a funcţionarilor oneşti din M.A.I. în lupta cu acest flagel, precum  și responsabilizarea acestora, în sensul de a lua atitudine şi de a sesiza Direcţia Generală Anticorupţie de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unui lucrător M.A.I. ori funcţionar public în fapte de corupţie.

Cu prilejul Zilei Internaţionale Anticorupţie, Direcţia Generală Anticorupţie îşi reafirmă intoleranţa față de faptele de corupţie săvârșite de personalul Ministerului Afacerilor Interne şi încurajează un comportament corect care să corespundă moto-ului nostru instituţional „Integritate pentru credibilitate”. Cetăţenii pot sesiza faptele de corupţie la Linia Telverde anticorupţie 0800.806.806, apel gratuit din orice rețea fixă sau mobilă, la numărul de telefon al Serviciului Judeţean Anticorupţie Bistrița-Năsăud - 0263-203167 sau prin e-mail la adresa [email protected].

 

IA ATITUDINE! SPUNE ŞI TU NU CORUPŢIEI!

0800.806.806

 

SERVICIUL JUDEŢEAN ANTICORUPŢIE BISTRIȚA-NĂSĂUD

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5