9 decembrie - Ziua Internaţională Anticorupţie

Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei a stabilit în urmă cu 12 ani data de 9 decembrie ca fiind Ziua Internaţională Anticorupţie. Semnată de România în data de 9 decembrie 2003, la Merida (Mexic) şi ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei este primul tratat cu vocaţie universală în domeniul combaterii corupţiei. De asemenea, declaraţia Primei Conferinţe Anuale şi a Adunării Generale a Asociaţiei Internaţionale a Autorităţilor Anticorupţie, susţinută la 22-26 octombrie 2006, la Beijing, îndeamnă autorităţile competente să aplice prevederile relevante ale Convenţiei pentru a stabili şi întări sistemul de luptă împotriva corupţiei şi încurajează statele semnatare să celebreze Ziua Internaţională Anticorupţie.

Astfel, data de 9 decembrie reprezintă un prilej pentru a ne aminti că trebuie să ne asumăm lupta pentru prevenirea şi combaterea corupţiei la nivel individual. O societate curată nu poate deveni realitate fără respectarea principiilor etice, a transparentei şi a responsabilității propriilor acţiuni. Sunt valorile asupra cărora ar trebui ca împreună, dar și fiecare în parte, să veghem vigilenţi.

Corupţia reprezintă una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa statului de drept în cadrul societăţii contemporane, subminând instituțiile şi valorile democratice, atentând la ordinea socială şi la capacitatea statului de a asigura drepturi şi libertăţi egale cetăţenilor săi. Altfel spus, corupţia ne afectează pe toţi şi slăbeşte respectul pentru lege. Tocmai de aceea este nevoie de un efort comun pentru prevenirea şi combaterea practicilor corupte.

Direcţia Generală Anticorupţie, prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud,  doreşte atragerea cetăţenilor şi a funcţionarilor oneşti în lupta cu acest flagel sens în care, pe data de 9 decembrie 2015, ora 14:30, organizează în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud – Programul Centru de Tineret (P1) şi cu elevi – voluntari ai acestei instituţii o acţiune de informare care are  drept scop conştientizarea cetățenilor cu privire la riscurile pe care le comportă săvârşirea unor fapte de corupţie.

         În acelaşi timp, se doreşte responsabilizarea cetăţenilor şi funcţionarilor publici în sensul de a lua atitudine şi de a sesiza Direcţia Generală Anticorupţie de fiecare dată când află despre implicarea unor lucrători M.A.I. în fapte de corupţie. În vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei noastre şi cetăţenii care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie de către personalul Ministerului Afacerilor Interne, amintim acestora existența Liniei TelVerde Anticorupţie - 0800.806.806, ce poate fi apelată gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă. Pot fi sesizate faptele de corupţie şi la numărul de telefon  0263-203167, aparţinând Serviciului Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud, precum şi la adresa de e-mail [email protected].

 

SERVICIUL JUDEŢEAN ANTICORUPŢIE BISTRIŢA-NĂSĂUD

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5