Ovidiu Crețu a ajuns primar și cu voturile liberalilor – în 2008 și 2012. Află cine spune acest lucru?
Fostul senator Dorin Dobra a scris astăzi un text în care vorbește despre cum a ajuns primar Ovidiu Teodor Crețu în 2008, 2012 și 2016. Dobra scrie despre proiectele care i-au adus edilului Bistriței voturile de care a avut nevoie pentru a ocupa biroul 1 din Piața Centrală. De asemenea, Dobra face un recurs la memorie și arată cine la ajutat pe Crețu, cum și de ce? Cum a apărut ideea Wonderlandului? Politic vorbind, Dobra povestește fapte care erau cunoscute pe la colțurile politicii locale, despre cum și cine ajuta pe cine: de la alegerile locale la cele parlamentare și ceva mai departe.
Iată ce a scris Dorin Dobra:
Dacă am stat să îmi aduc aminte de când știu eu de proiectul edilului cu Wonderland, mi-a venit în minte o zi de primăvară a anului 2008! Eram la Hotel Diana, cred că era deja televiziunea lui Ciprian Moldovan acolo, iar jos, în holul hotelului era candidatul PSD, Ovidiu Crețu, cu doi oameni mai tineri, despre care am aflat ulterior că erau echipa sa de campanie din Cluj. Îmi aduc aminte și astăzi că atunci am și făcut legătura între ei și programul de campanie al lui O. Crețu, căci era evident că cineva îl ajutase să îl facă, mai apoi numele domnului respectiv devenind renumit în campaniile bistrițene, PSD apelând la el și ulterior.
Cum eu eram deja implicat în candidatura la municipiu a lui Ioan Turc din partea PNL, am și fost nevoit să admit, împreună cu Ciprian Moldovan care conducea campania liberalului, că ideea cu Wonderland era deja ceva în plus pentru Bistrița, măcar ca reper, niciunul din ceilalți competitori nepropunând ceva atât de curajos și bine proiectat. Nu credeam insă că proiectul va și magnetiza voturi, nici astăzi neștiind să spun dacă Wonderland l-a făcut pe O. Crețu primar, sau incendierea Bisericii împreună cu voturile liberalilor în turul doi, împotriva lui Vasile Moldovan. Căci vremurile politice erau și atunci complicate, Turc viza de fapt Parlamentul prin candidatura de la Municipiu (iată deci cât de complicate!), iar ajutorul dat de liberali în turul doi la primar trebuia cumva reîntors de pesediști la parlamentare…
Așa s-a procopsit Bistrița cu O. Crețu la Primărie, iar cei ce ne acuză pe noi liberalii că avem parte din vină au dreptate! Iar dacă mă gândesc apoi și la povestea cu USL din 2012, când O. Crețu a beneficiat din nou de voturile PNL la locale, lucrurile stau chiar mai clare! În 2016 Crețu nu mai avea nevoie de ele căci tot noi, liberalii, votasem alături de PSD legea alegerilor locale într-un singur tur, o armă mortală în mâinile PSD, la care odată adăugată ordonanța 55 a lui Dragnea, au adus starea de astăzi a țării, cu cohorta de primari pesediști ce se tot realeg din 4 în 4 ani.
Acum, revenind la proiectul Wonderland, cu pârtia din dotare, va spun drept ca atunci părea chiar o utopie, bugetele erau muuult prea mici pentru așa ceva, dar din câte imi aduc eu aminte, în pliantul de campanie era anunțat ca finanțabil din fonduri europene! În orice caz, nu spunea vreun pesedist atunci că vom face pârtie de schi din banii de drumuri, școli, dispensare, etc. Căci aici stă deturnarea, precum și motivul de revoltă al multora: nimic împotriva unei pârtii de schi, atâta timp cât nu e finanțată din banii necesari altor lucrări de întreținere și modernizare a orașului! Nu de alta, dar arătam o psihologie de tip “mai întâi TV de 200 diagonală, abia apoi canalizare și pavaj în curte!”.
În fapt, marea tragedie a acestei povești, cu ghinion dealtfel, căci iată că nu ține nici vremea cu fanii acestui sport, este aceea că ÎN TIMP CE NOI NE OCUPĂM DE PÂRTIE ȘI MAI NOU DE AQUALAND ORAȘUL SE PRĂBUȘEȘTE ÎN GROPI DE ASFALT, DRUMURI DE PĂMÂNT ȘI LIPSĂ DE MODERNIZARE! Să ne înțelegem bine, dacă PSD și O. Crețu continuă așa, în 2020 vom avea un oraș dezolant, gri, cu mărgele colorate, cu o imagine jalnică, în care se va vedea clar că noi am rămas la pavelele anilor 2000 și iluminatul cu halogen, în timp ce alții (Cluj, Oradea, Tg-Mureș, Alba Iulia), au trecut la amenajări de granit cu iluminat cu led!
Pe noi, în fapt, pârtia ne costă mult, nedrept de mult! Căci următoarele 2-3 mandate va trebui, indiferent cine va veni la Primărie, să recuperăm cu lucruri ce trebuiau rezolvate demult. Vom fi așadar tot în urmă, timp în care ceilalți vor continua evolutia firească!
La un calcul simplu, banii de modernizare a unui bulevard la cel mai inalt standard, sau de reabilitare a străzilor din oraș, sau pentru construirea unui edificiu onorant, s-au dus pe un reper pentru care se bucură 10% din cetăteni, 10% din perioada anului!(și asta in cazul fericit de 60 de zile cu zăpadă). Eficiență 1% deci!!!
Aici suntem, prieteni, și cred ca va închipuiți de ce în minte îmi tot vine vorba unui om drag mie:”Dragii mei, suntem prea săraci să dăm banii pe lucruri proaste sau pe tichii de mărgăritar!” Am rămas noi cu tichia!.., sper că măcar e făcută bine..!
Citiţi şi:
- Dorin Dobra: Onoarea, demnitatea, integritatea, diferenţa dintre PNL şi PSD
- Drumul spre pârtia din Wonderland trece prin Austria? Primarul Creţu spune că a fost în delegaţie la Nurnberg şi că trebuie să ajungă la Graz
- Consiliul Local dincolo de şedinţă
- Recurs la memorie sau nevoia de simplificare…
- Deputatul Ionuţ Simionca (PMP): Moldovan și Crețu i-au întrebat pe bistrițeni dacă sunt de acord cu demolarea Stadionului „Jean Pădureanu”?
Comentarii
Pai, bine-nteles. Ce aveti impresia toti cei din "stanga" ... sau din "dreapta "... ca toata lumea voteaza dupa cum simpatizeaza ori dezagreaza cineva un anume partid ? Nici vorba.
Pentru anumite functii, oamenii voteaza "omul" ca si calitate sociala si profesionala si nu partidul ca structura politica !
Asa ca, este posibil ca in functia de primar sa voteze aceiasi persoana, deopotriva si cei din sfera de stanga cat si din sfera de dreapta politica .
Oamenii cu " scaun la cap " si cu "micricipul nevirusat politic " VOTEAZA OMUL !
Adaugă comentariu nou