Viceprimarul Gelu Muthi: În 2018 există varianta relocării pieţii de pe calea Moldovei şi găsirea unor soluţii pentru piaţa Decebal
Viceprimarul municipiului Bistriţa, democrat-liberalul Gelu Muthi a vorbit astăzi despre proiectele sale şi ale municipalităţii pe anul 2018. El spune că există mai multe proiecte de dezvoltare pentru Bistriţa, ele urmând să intre în implementare imediat ce aleşii bistriţenilor vor fi votat bugetul.
„ Vă pot spune că şi în 2018 vor fi reabilitate străzi unde vom puncta: întăbulări, studii de fezabilitate, proiecte tehnice ( după discuții cu furnizorii de utilități) Astfel ca străzile odată asfaltate să nu fie necesară spargerea lor. De asemenea, vom continua cu extinderea iluminatului public, sigur, acolo unde avem studiu de fezabilitate și proiect cu accesare de fonduri europene”.
În ceea ce priveşte pieţele din municipiul Bistriţa, Gelu Muthi susţine următoarele: „Tot în preocupările mele și răspunderea mea stă și achiziția suprafeței de teren necesară relocării pieței agricole en-gros, precum și o posibilă relocare a pieței de pe Calea Moldovei și nu în ultimul rând pe viitor pentru piața Decebal atunci când vor începe lucrările acolo”.
Tot în 2018, viceprimarul Gelu Muthi arată că există un program de reparare și intervenții la imobilele din centrul istoric aflate în administrarea Consiliului Local și care acum sunt ocupate de chiriași.
Reabilitări termice la blocuri
În privinţa blocurilor care au trecut de etapa de proiectare în vederea reabilitării termice, Muthi explică că toţi cei care şi-au construit balcoane fără autorizaţie trebuie să intre în legalitate, în această situaţie existând 22 de blocuri din Bistriţa: „Este de știut faptul că, locatarii care și-au construit balcoane fără autorizație trebuie să intre în legalitate deoarece numai atunci blocul lor va putea fi reabilitat astfel finanțarea din fonduri europene nu este eligibilă. De asemenea, vom achiziționa opt locuințe de necesitate pe o suprafață aflată în Viișoara în vecinătatea locuințelor sociale”, a mai precizat viceprimarul Bistriţei.
Despre regimul parcărilor, Muthi spune că municipalitatea a adoptat un regim moderat: „ Ştiu că există discuții pe problema parcărilor și a taxării acestora. Lucrurile stau așa: a fost necesară intrarea în legalitate cu privire la ocuparea temporară a domeniului public. În toate marile orașe ale României, zonele centrale au un regim special de taxare și parcare. Totodată, sunt orașe unde regimul parcărilor este mult mai sever în ceea ce privește timpul de parcare , taxa de parcare. Noi, am adoptat un regim moderat”.
Citiţi şi:
- Două foste puncte termice ar putea fi transformate în parcări, la Bistriţa
- Viceprimarul Cristian Niculae: Voi propune ca la un apartament nou să fie cel puțin un loc de parcare. Punctele termice, parcări supraterane
- Viceprimarul Gelu Muthi: Într-o lună am putea avea terenul pentru amenajarea pieţei en gros
- Proiectul,,Mall în Piaţa Mihai Eminescu”, retras de pe ordinea de zi
- Viceprimarul Gelu Muthi: Este prioritară amenajarea unei parcări în zona centrală
Adaugă comentariu nou