SURPRIZE… SURPRIZE!
După ce am răsfoit paginile ziarului nostru din 14 martie, am dedus că buna noastră colaboratoare, scriitoarea şi pictoriţa VIRGINIA BRĂNESCU, împreună cu Domnul Nicu se luptă să rezolve ecuaţia 10x9=X, adică să găsească necunoscuta X. Ecuaţia a fost rezolvată şi de universitarul clujean Ieronim Marţian, la origine mintioan, Dan Popescu din Rodna şi Dora Alina Romanescu din Rebra, stabilită la Mangalia, cât şi redacţia ziarului.
Ca un om cu idei, că de fapt aşa mă caracterizează artista bistriţeancă, am format numărul de telefon, l-am convocat pe colaboratorul de la şevalet, Pictorul Verde din Nepos, cu soţia Maria, am comandat un tort pe care s-a imprimat rezultatul ecuaţiei, o şampanie şi o carte a doamnei Lucreţia şi ne-am deplasat toţi patru la casa sărbătoritei. A fost o atmosferă de basm, între prieteni, care de fapt se aleg după suflet, nu după înfăţişare. A fost ora surprizelor, a povestirilor adevărate din anii copilăriei până azi, povestiri extrase dintr-o realitate, povestiri cu talc, ce ne oferă cheia devenirii unui destin.
Ne-a prezentat nenumăratele tablouri pictate într-un spaţiu de libertate, tablouri ce întregesc atmosfera de căldură, sensibilitate şi apropiere, care prin pictură, poezie şi povestirile de acasă, face din legendă realitate. Printre amintiri, povestiri, poezie şi tablouri şi-au făcut loc şi romanţele.
Din întâlnirea noastră amicală de cinstire a unei personalitaţi de excepţie a culturii bistriţene, s-a desprins idee că nimeni nu-ţi poate lua educaţia, experienţa şi amintirile.
La mulţi ani, împărăteasă a cuvântului şi culorilor!
Citiţi şi:
- Invitați speciali și nenumărate surprize la Olimpiada Inocenților, ediția a XIII-a
- Surprize, surprize la PNL…
- Surprize după surprize! Cristina Bugnar face, din nou, cinste judeţului
- Liga a IV-a, etapa a 8-a: Surprize, surprize
- Scriitorul Alexandru Vlad, prietenul bistriţenilor, a încetat din viață. Gavril Ţărmure: Şi-a simţit sfârşitul, ne grăbeam să edităm o nouă carte
Adaugă comentariu nou