Preoţii din zona Năsăudului au slujit Taina Sfântului Maslu, la Dumitra
Lun, 03/26/2018 - 10:37
Duminică, de sărbătoarea Bunei Vestiri, preoții din cercul pastoral-misionar Năsăud, coordonați de pr. Ovidiu Sermeșan, s-au întâlnit în Parohia Ortodoxă Dumitra.
Începând cu ora 15.00, în biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în prezența a numeroși credincioși, soborul celor 12 preoți slujitori au săvârșit Taina Sfântului Maslu.
În cuvântul de învățătură, pr. George Celsie de la Parohia Năsăud II a vorbit credincioșilor despre semnificația Bunei Vestiri și despre datoria pe care o avem în calitate de fii ai lui Dumnezeu de a cinsti pe Maica Domnului.
La final pr. paroh Marius Moldovan a mulțumit preoților și credincioșilor pentru bucuria duhovnicească pe care au trăit-o împreună.
Citiţi şi:
- Sfântul Maslu, săvârşit de 12 preoţi la Dumitra
- Taina Sfântului Maslu, oficiată la Dumbrăveni de preoţii din zona Cetăţii Ciceului
- La Cociu, Taina Sfântului Maslu, în fiecare duminică din Post. De Florii, în mijlocul credincioşilor Maica Stareță Veronica, părintele Siluan de la Mănăstirea Dobric și interpreta Alina Ceuca
- Taina Sfântului Maslu, cu 12 preoţi, în Parohia Ilva Mare II
- Zece preoţi au săvârşit Taina Sfântului Maslu, la Rebra

Meniu principal
Ultimele stiri
Dum, 22:07
PARISUL ESTE TRIST ASTĂZI Dum, 15:24
Incendiu la Sângeorz-Băi Cultura
De ani buni, poetul și traducătorul Valeriu Stancu este prezent la Bistrița, la cele două mari...
Comentarii
Dorel de Bistrita -
Dum, 09:49
Pai guvernarea care a plecat, probabil voia sa ramanem si " fara picioare " ... !
Dorel de Pico -
Dum, 09:32
" Pico Verde "-i aici cum bagi mana ... pe dreapta ... cum treci dealu' din Ciopleaca si o tzara...
Turcan Viviana -
Dum, 06:47
„Știința ne oferă instrumente și definiții, însă doar puntea dintre oameni poate aduce o vindecare...
Iuliu -
Vin, 15:42
Reforma administrației centrale și locale, menită să scoată România din criza economică în care se...
Pop V. -
Vin, 09:31
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
Aniversări
Cu ocazia aniversării dumneavoastră, dorim să transmitem cele mai călduroase felicitări și urări de bine domnului DUMITRU TOMŞA, primar al comunei...
La popas aniversar - 25 octombrie - adresăm doamnei CRISTINA MARICA - șef centru Complex de Servicii Sociale Nr.1 Bistrița din cadrul DGASPC...
În ceas aniversar, adresăm doamnei FLOARE GAFTONE, secretar general al municipiului Bistriţa, sincere urări de bine însoțite de multă sănătate,...
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou