Vulpile contraatacă în cartierul Liviu Rebreanu. Unde ne sunt vânătorii de altădată?!
O acţiune criminală şi de comando a avut loc în cart. Liviu Rebreanu, oraş Năsăud, unde au căzut la „datorie”, fără să poată opune rezistenţă duşmanului viclean, nemilos şi devorator, nişte biete şi nevinovate găini din curţile a doi gospodari, respectiv Saveta Lazăr, de la nr. 103, şi Aurelia Harosa, de la nr. 104, unde cumătra vulpe, cu o „tactică militară” de atac deosebită, asemeni suratelor ei din lumea omenească, a făcut ravagii în rândul ţintelor galinacee, doborând fără milă, în total, câteva duzini de găini, într-un timp record, ziua, în jurul orei 16.00.
Duşmanul escroc, pofticios şi lacom, după uciderea prăzii, a abandonat cadavrele, pe câmpul de bătălie din grădini, neputând căra cantitatea omorâtă, decât câteva victime, urmând probabil să facă o nouă reuşită incursiune şi să recupereze prada bogată.
Hei, cumătră vulpe, nu ţi-a ajuns o singură găină? Cu celelalte ce-ai avut?
Ne întrebăm, cu nostalgie, când erau numeroşi vânători în comunele, satele noastre, înainte de a fi depopulate şi ciuruiau blănurile roşcatelor cumetre, pregătindu-le pentru gulere de palton, unde sunt vânătorii de altădată şi cum poate gospodarul să se apere de asemenea atacuri mişeleşti?
Cum nu există legi care să despăgubească gospodarii afectaţi de asemenea pierderi, facem un insistent apel la Asociaţia Vânătorilor din zonă, să declanşeze partide de vânătoare a cumetrelor vulpi care s-au înmulţit foarte mult, distrugând şi vânatul din zonă şi fiind permisă vânarea lor tot timpul anului!
Unde ne sunt vânătorii de altădată împotriva roşcatelor?!
Citiţi şi:
- O rază albastră extrem de puternică…
- Sever Roman (APM B-N): Anul trecut, nu a fost recoltat niciun exemplar de urs, lup sau râs. Vezi câte exemplare din alte specii sau câte tone de plante medicinale şi fructe au fost autorizate!
- Protejarea vânatului pe perioada de iarnă – în fondurile de vânătoare gestionate de Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi
- Doi bărbați din Șieu, reținuți în urma unor percheziții! Ar fi braconat un cerb, având autorizaţie pentru mistreţ şi vulpe!
- „ALBĂ CA ZĂPADA” ÎN TURNEU ÎN TRANSILVANIA
Comentarii
Pai, exista legile de ca.cat de asa zisa protectie a animalelor domestice si salbatice, prin care, daca vrei sa "impusti " un astfel de vulpoi, acesta :
- trebuie ademenit sau haituit inafara intravilanului , la peste 200 m de localitate , deoarece numai acolo se poate exercita vanatoarea in mod legal ;
- in intravilanul localitatilor, vanatoarea este absolut interzisa;
- impotriva animalelor care produc pagube, trebuie depusa o plangere la Primaria locala sau la cei care administreaza fondul de vanatoare invecinat ( de unde se presupune ca este habitatul animalului salbatic si de unde "da atac la gainile oamenilor " ... valabil si la lupi si la mistreti ori la ursi... , cervide s.a.m.d... ) , care sa faca o sumedenie de formalitati, pana obtine aprobarea impuscarii lui.
Pe " vremuri "... vanatorii puteau impusca rapitoarele tot timpul anului, fara restrictie si fara prea multe formalitati... care acum nu se mai aplica , fiind interzis de lege.
Vanatori, sunt si acuma si inca foarte multi, dar care efectiv sunt "legati de maini " si nu risca nimeni un dosar penal, pentru o pisica, vulpe ori alta salbaticiune care produce o anume paguba cuiva... s-apoi, bietul animal nu trebuie sa traiasca si sa supravietzuiasca si el ?
Cine-i prostu, cine mananca sau cine da... ? !
Adaugă comentariu nou