Dosar penal pentru un tânăr din Lunca Ilvei, prins băut la volan
Mar, 06/12/2018 - 14:59
Polițiștii Biroului Rutier au depistat în trafic, în noaptea de luni spre marţi, un tânăr, de 19 ani, din Lunca Ilvei, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Bistrița, aflându-se sub influența alcoolului.
„Astfel, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, polițiștii rutieri au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolulu”, se arată în comunicatul IPJ BN.
Citiţi şi:
- Dosare penale pentru șoferi din Șieu Odorhei, Sângeorz-Băi și Măgura Ilvei, depistați băuți la volan
- Șofer din Poiana Ștampei prin Lunca Ilvei, băut la volanul unei autoutilitare
- Alcoolul la volan. Trei tineri din Ilva Mare, Maieru şi Măgura Ilvei, cu dosare penale
- O tânără, din Lunca Ilvei, băută la volan, s-a ales cu dosar penal
- Băuţi la volan la Sînmihaiu de Cîmpie, Lechința, Sîngeorz-Băi, Rodna. Dosar penal de Crăciun

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
La cunoașterea și înțelegerea realităților din ținutul năsăudean își aduce contribuția...
Comentarii
Doru Vălean -
Lun, 09:46
Bună ziua, Doamne ajută! Este interesant, însă, după părerea mea, ar fi de dorit să faceți...
Mormintele. La Bistrița -
Dum, 23:18
La Bistrița — sunt morminte,
Dar când cazi în gropi de viu,
Ești Hamlet, plângi oseminte,
N-ai...
Iuliu -
Sâm, 14:48
Motto:
„Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului...
prof. Vasile Găurean -
Sâm, 07:49
La Mulți Ani!Sănătate și bucurie dv. și familiei.
Buzila Geta -
Vin, 20:23
vreau sa ma înscriu clasa a 8 a
Aniversări
La ceas aniversar, transmitem cordiale urări de bine domnului profesor Florin Florian, directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 Bistrița Bârgăului.
În zi de naștere, adresăm cele mai calde urări aniversare doamnei Annamària Antal, director executiv la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret...
În această zi deosebită, adresăm calde urări de bine doamnei Marinela (Neli) Lazea, consilier superior în cadrul Primăriei Bistrița.























Adaugă comentariu nou