Bistriţeni la Uniunea Scriitorilor Cluj. Conferinţă Horia Gârbea şi prezentarea revistei Neuma

La sediul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor a avut loc conferinţa William Shakespeare. Sonete celebre, sonete ascunse, ce se referă la sonetele lui William Shakespeare adunate în ediţia din 1609 discutându-le pe cele mai celebre şi traducerile lor în limba română. Dar şi la sonetele „ascunse” în piese, atît la cele cunoscute ca atare de exegeţii bardului, cât şi la cele descoperite de Horia Gârbea, ca traducător.
Conferinţa a fost urmată de lansarea a două cărţi noi semnate de Horia Gârbea – Lunaticul, îndrăgostitul şi poetul sau Despre personajele lui Shakespeare şi Poeme cu înger –, ambele apărute la Editura Neuma, şi de prezentarea Revistei Neuma, nr. 5-6 / 2018. Au opinat Andrea H. Hedeş, directoarea editurii şi revistei Neuma, criticul Andrei Moldovan-redactor şef, scriitorul Menuţ Maximinian-colaborator, amfitrioana şi moderatoarea întâlnirii fiind Irina Petraş, preşedinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. Horia Gârbea este unul dintre poeţii reprezentativi ai generaţiei sale, cu volume de versuri bine primite în lumea litareară. Cuvinte de laudă au fost şi la adresa revistei Neuma, apreciată inclusiv de conducerea USR, pentru care revista fanion România literară are doar cuvinte de laudă.
În acest context directorul revistei „Mişcarea literară”, Olimpiu Nuşfelean, a prezentat noul număr ce conţine un dosar dedicat criticului Irina Petraş, care urmează a fi lansat şi la Bistriţa.
Au fost prezenţi Ion Mureşan, Laszlo Alexandru, Icu Crăciun, Virgil Raţiu, Ovidiu Pecican, Ion Cristofor, Hanna Bota, Aurel Rău, Adrian Popescu, Adrian Ţion, Leon Iosif Grapini şi alţii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5