Protopopul Bistriţei, pentru prima dată în costum popular: Un gest firesc, ca semn de respect pentru comuna în care am slujit 30 de ani

Aflând că timp de o lună angajaţii Primăriei Livezile vor purta costumul popular la serviciu, în semn de omagiu adus înaintaşilor în Anul Centenarului Marii Uniri, protopopul ortodox Alexandru Vidican a făcut o surpriză acestora intrând în instituţie îmbrăcat cu straie populare. Surpriza este cu atât mai mare cu cât este pentru prima dată când protopopul îmbracă hainele tradiţionale de când a fost sfinţit ca preot. „Am apreciat ideea primarului Traian Simionca, care împreună cu viceprimarul Florin Gliga, secretarul Emanuela Mihalachi şi toţi colegii din Primărie, poartă frumoasele costume populare în cea mai importantă instituţie din comună. Am considerat că este un gest firesc, în primul rând să fiu solidar cu ei, dar mai apoi să îi felicit pentru acest gest de românism şi creştinism. Mi-am luat cămaşa populară, care pentru străbunii noştri a fost sfântă, iar peste ea reverenda, şi în momentul în care am ajuns la Primărie surpriza a fost, pentru toţi angajaţii de aici, când mi-am dat jos hainele preoţeşti. Prima dată în viaţă de când sunt preot am îmbrăcat hainele tradiţionale ca semn de respect pentru conducătorii comunei în care am slujit 30 de ani şi unde locuiesc şi acum. Cu siguranţă tresaltă de bucurie sufletul străbunilor noştri, acolo în cer, când văd că le ducem mai departe portul şi vorba românească”, ne-a declarat protopopul Alexandru Vidican.
Reamimtim faptul că, primarul Traian Simionca doreşte să implice în acest proiect şi şcoala, confecţionând 1000 cocarde, din care o bună parte vor fi distribuite elevilor la început de an şcolar. De asemenea, elevii care vor veni în costum popular la şcoală vor fi recompensaţi cu o vizită la Parlamentul României, în Capitală.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5