Vestitorul Marii Uniri, Episcopul Iuliu Hossu, comemorat la Beclean, în prezenţa PS Florentin

Miercuri, 21 noiembrie 2018, în Parohia greco-catolică “Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Beclean a avut loc o manifestare omagială dedicată Cardinalului Iuliu Hossu, Vestitorul Marii Uniri de la 1918.

În Oratoriul parohial, după un moment de rugăciune și binecuvântare, PS Florentin Crihălmeanu Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, a susținut conferința: "Contribuția Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, la făurirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918". Au mai conferențiat: prof. Ioan Radu Zăgreanu, despre Episcopul Iuliu Hosu în dosarele securității; Prof. Dănuț Archiudean a vorbit despre personalitatea arhiereului bistrițean; Prof. Filip Florean, despre contextul istoric în care ierarhul a trăit; Prof. Andrei Moldovan a prezentat prima biografie dedicată Cardinalului; iar Arh. Radu Zăgreanu a prezentat publicului o mărturie despre situația Episcopului Iuliu la cincizeci de ani de la Unire.

Mulțumind Bunului Dumnezeu pentru marele Ierarh, acest timp de comemorare și reamintire a fost încheiat de PS Florentin, care i-a îndemnat pe cei prezenți să păstreze vie în suflet dorința episcopului Iuliu și a tuturor românilor adunați la Alba Iulia în 1918 de a avea „o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și pe credința poporului Său”.

Manifestarea dedicată Anului Centenar și Episcopului Martir și Vestitor al Unirii, Iuliu Hossu, s-a încheiat cu o agapă frățească, desfășurată într-un spirit familial, cu cântări și colinde.

 Alin Cîndea

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5