Ziua de 30 noiembrie  în calendarul creștin ortodox, este înscrisă ca fiind ziua în care se pomenește părintele duhovnicesc al poporului român-Sfântul ap.Andrei care este cel dintâi chemat de Mântuitorul Iisus Hristos la apostolat, la lucrarea de propovăduire a Evangheliei mântuirii.Sfântul Apostol Andrei era originar din Betsaida, un orăşel aşezat pe malul lacului Ghenizaret, în Galileea. El era frate cu Simon, cel ce avea să fie mai apoi marele Apostol Petru, fiind amândoi fiii pescarului Iona.Începutul misiunii Sfântului Andrei este de o impresionantă frumuseţe: a doua zi după Botezul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul sta de veghe pe ţărmul Iordanului cu doi ucenici ai săi, printre care şi Andrei.Mântuitorul trece pe lângă ei. Ioan Botezătorul îl zăreşte şi îl identifică: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29).Cei doi ucenici, fără să spună vreun cuvânt, au pornit după Iisus. Când a prins de veste Iisus că ei se ţin după El i-a întrebat: „Ce căutaţi? Ce vreţi?”. Iar ei I-au răspuns printr-o altă întrebare: „Învăţătorule, unde locuieşti?”. „Veniţi să vedeţi!”, le-a răspuns Hristos. Ei s-au dus şi au rămas cu Domnul până la al zecelea ceas.Întâlnindu-se cu fratele său, Simon, Andrei i-a împărtăşit bucuria de a fi văzut pe Mesia şi l-a dus şi pe el la Iisus. De aceea Biserica îl numeşte pe Sfântul Andrei „cel dintâi chemat” sau „primul chemat la apostolat”.Într-una din zile, Mântuitorul se ivi şi pe ţărmul Tiberiadei, cum apăruse mai înainte pe ţărmul Iordanului. Prima dată, ei doriseră să meargă cu Hristos. „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni”.Auzind această chemare Andrei şi fratele său Simon lasă totul - până „şi pe tatăl lor”, spre a urma pe Domnul.Sfântul Andrei ne arată cât de simpă şi în acelaşi timp cât de puternică este chemarea lui Hristos, dar şi cât de prompt este răspunsul la această chemare sfântă. Sfântul Andrei urmează pe Hristos fără condiţii şi fără întârziere, fără calcul şi fără dorinţa de câştig, ci doar pentru că a simţit în chemarea lui Iisus, Însuşi cuvântul Vieţii.Potrivit unor vechi mărturii ale tradiţiei istorice, Sfântul Andrei a predicat şi în sud-estul României de azi, în Dobrogea numită în vechime Sciţia Minor,iar o peșteră din Dobrogea a devenit prima Biserică de pe pământul românesc. După ce a predicat în cetăţile din Sciţia Minor, locuite de greci, romani, geto-daci, s-a îndreptat spre Sud, ajungând în ţinuturile greceşti, unde pe mulţi păgâni şi închinători la idoli i-a adus la dreapta credinţă şi la cunoaşterea lui Hristos, Cel răstignit pentru mântuirea noastră; şi ajungând în oraşul Patras, a murit ca martir, fiind răstignit pe o cruce în formă de X. La vederea ei, o tradiţia ne spune că Sfântul Andrei se adresează cu aceste cuvinte: „Mă închin înaintea ta, cruce sfântă, care ai fost sfinţită de trupul Domnului şi cu mădularele Lui, ca şi cum cu nişte pietre de preţ ai fost împodobită. Mai înainte ca Domnul să fi fost atârnat de lemnul tău, eu mă îngrozeam când te vedeam, dar prin suferinţa Domnului meu, tu ţi-ai agonisit cereasca şi negrăita dragoste şi tu eşti râvnită azi de inima mea ca o binecuvântare. Iată, eu mă apropii de tine cu bucurie şi fără nici o sfială! De când te doresc! O, cruce, prea bună, cea prea înfrumuseţată şi cu vrednicie prea împodobită! Tu, cea pe care te-am dorit, te-am aşteptat şi te-am căutat atât de mult, smulge-mă din vălmăşagul oamenilor şi du-mă la Stăpânul meu! El m-a răscumpărat prin tine, din braţele tale să mă primească”.                                      Ziua de 1 decembrie ne arată că unitatea naţională s-a statornicit la noi la români în primul rând pe unitatea spirituală, pe unitatea de credinţă, de cuget şi simţiri, Biserica noastră contribuind imens la dezvoltarea limbii române şi a culturii româneşti. De aceea am putea spune câ îngemănarea aceasta între sărbătoarea naţională bisericească Sfântul Apostol Andrei în 30 noiembrie şi Sărbătoarea Naţională politică din 1 decembrie arată vocaţia noastră pentru unitate spirituală şi pentru demnitate şi unitate naţională.Pentru că în istoria românilor singura armă cu care au reușit să-și țină departe dușmanii a fost credința.Și credința ne ne învață cum să privim spre Dumnezeu care este iubire,iar iubirea ne îndeamnă la fapte bune.Iar priceasna bisericească ne spune , ne sfătuiește,ne îndeamnă la unitate,la iubire față de aproapele.

Dă-

„De ce mă urăşti tu, frate, tot mereu ?
Tu nu ştii c-avem acelaşi Dumnezeu ?
Eu ţi-s frate, tu-mi eşti frate, în noi doi un suflet bate, de român,
Iar în cer avem acelaşi bun Stăpân.

De ce oare nu mai vrem ca să ne ştim ?
Că din veac am fost aceiaşi buni creştini.
Toţi românii laolaltă n-am avut decât un Tată, sus în cer,
Iar în lume am avut un singur ţel.

Şi-am avut şi-o mamă bună pe pământ
Biserica strămoşească, orişicând,
Şi la bine şi la rău ne-a ţinut la sânul său, ne-a iubit,
Ca şi Întemeietorul ei cel Sfânt.

Crezi tu, frate, că părinţii-s bucuroşi
Când copiii între ei sunt mânioşi ?
Tu, române, ce-ai cu mine, că şi eu-s român ca tine, ori nu ştii
Că străinii nu vor pace-ntre copii?

Când necazurile ne-au împresurat,
În biserici împreună ne-am rugat.
Astăzi, când e libertate, ne urâm frate cu frate, fraţi români !
Nici părinţii cu-ai lor prunci nu sunt mai buni.

În numele dragostei de Dumnezeu
Oare cum se poate face atâta rău ?
Pentru un licăr de credinţă e atâta suferinţă, dezbinări
Între fraţi ce se iubeau până mai ieri.

Stăpâniţi, românilor, de acelaşi dor
Să fim iarăşi doar o turmă şi-un Păstor.
Doamne Sfinte şi-ndurate, dă-ne iarăşi unitate, cum a fost
De când ne-am născut creştini după Hristos!”

Amin!  Pr.Vasile Beni