Părintele Vasile Beni: Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Să fiți binecuvântați și sus să avem inimile!
Dragii și bunii noştri credincioşi!
Despre apostolul „cel întâi chemat”, Sfântul Apostol Andrei, cel al cărui nume se tâlcuiește „cel curajos”, preotul academician Mircea Păcurariu afirma că ar putea fi așezat în fruntea „șirului sfinților naționali”. În România, ziua de cinstire a Sfântului Apostol Andrei, 30 noiembrie, este sărbătoare naţională bisericească pentru că îl cinstim pe Ocrotitorul ţării noastre, cel prin care am primit lumina Evangheliei.
Din Noul Testament ştim că era fratele lui Petru şi originar din Betsaida Galileei. Tatăl său era pescar şi se numea Iona. Îl urmează pe Hristos după ce ascultă cuvântul Sfântului Ioan Botezătorul când Îl vede pe Iisus: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (Ioan 1, 36) El înţelege că Iisus este Mesia aşteptat de veacuri de iudei şi-l vesteşte pe fratele său Simon-Petru atunci când zice: „am găsit pe Mesia” (Ioan 1, 41).
Sfântul Apostol Andrei este prezent la Cina cea de Taină, apoi merge cu Hristos în grădina Ghetsimani, de unde fuge atunci când Mântuitorul este arestat prin trădarea lui Iuda. Stă ascuns alături de apostoli şi este martor al arătărilor Domnului după Înviere când vine la ei prin uşile încuiate. Este prezent la Înălţarea Domnului la cer şi la Pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime, când primeşte harul Duhului Sfânt.
Predică Evanghelia alături de ceilalţi apostoli la Ierusalim şi în Ţara Sfântă, Sciţia Minor, nordul Mării Negre, Sciţia Mare, Tracia, Macedonia, ajungând până în Patra, unde va suferi moarte martirică pentru Hristos.
În sprijinul evanghelizării acestui teritoriu din Sciţia Minor de Sfântul Andrei se pot invoca și câteva mărturii indirecte. Există, de pildă, câteva colinde și creații folclorice care amintesc de trecerea apostolului prin aceste locuri. Câteva toponimice confirmă același lucru: Pârâiașul Sfântului Andrei, Apa Sfântului sau Peștera Sfântului Andrei .
Sfântul Apostol Andrei şi-a încheiat activitatea misionară la Patra din Peloponez, în sudul Greciei continentale, unde a predicat Evanghelia şi a săvârşit mai multe minuni, care i-au determinat pe oameni să treacă la creștinism, iar apostolul a ajuns în închisoare.
În anul 62, la vârstă de 80 de ani, în locul în care se găseşte astăzi Sfânta Biserică ce-i poartă numele, Apostolul Andrei a fost răstignit,pe cruce în formă de X după cum mărturiseşte tradiţia, cu capul în jos. Ultimele sale sfaturi către creştini au fost de a rămâne tari în credinţă, i-a iertat pe cei ce-l răstigneau, i-a binecuvântat pe toţi şi şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.
Și pentru că în 1 Decembrie este ziua națională, toți românii avem datoria sfântă să păstrăm şi să cultivăm darul unității naţionale ca fiind un simbol al demnității poporului român. De aceea am putea spune că îngemănarea aceasta între sărbătoarea naţională bisericească Sfântul Apostol Andrei în 30 noiembrie şi Sărbătoarea Naţională politică din 1 Decembrie arată vocaţia noastră pentru unitate spirituală şi pentru demnitate şi unitate naţională. Pentru că în istoria românilor singura armă cu care au reușit să-și țină departe dușmanii a fost credința. Și credința ne învață cum să privim spre Dumnezeu care este iubire, iar iubirea ne îndeamnă la fapte bune.
Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, ne sfătuiește că Țara, Biserica și Mama nu trebuie vorbite de rău. Ţara noastră românească, este cea mai frumoasă. „Seneca a spus că nu-și iubește țara pentru că este mare, ci pentru că este a lui. Eminescu, numea Biserica ca fiind „mama poporului român”. Iar mama este cea care ne poartă în pântece şi care ne naşte din punct de vedere trupesc şi sufletesc și care ne sfătuiește cum să ne comportăm-să fii cuminte, să fii de omenie și să nu mă faci de rușine.
Închei cu versurile frumoase ale poetului Mihai Eminescu:
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor?
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
,,Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mândrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!
Să- l rugăm pe bunul Dumnezeu ca pentru rugăciunile Sfântului Apostol Andrei, să ne dăruiască sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea.
Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!
Pr. Vasile Beni
Citiţi şi:
- Pr. Vasile Beni: Sf. Apostol Andrei, ocrotitorul ţării noastre. Să păstrăm şi să cultivăm darul unității naţionale
- Pr. Vasile Beni: Unitatea spirituală și națională a poporului român. Biserica, Țara și Mama nu trebuie vorbite de rău!
- Pr. Vasile Beni: Biserica, Țara și Mama nu trebuie vorbite de rău!
- Sfântul Andrei – Ocrotitorul României
- SFÂNTUL APOSTOL ANDREI CEL ÎNTÂI CHEMAT Ocrotitorul României
Adaugă comentariu nou