Două persoane, din Feldru şi Ilva Mică, reţinute pentru comiterea unor infracțiuni la regimul armelor și munițiilor. Arme, cartuşe şi trofee confiscate

Vineri, pe DJ 172 C, pe raza localității Strâmba, în cadrul unor acțiuni desfășurate pentru combaterea infracțiunilor la regimul armelor și al munițiilor, respectiv la regimul cinegetic, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat, de 36 ani, din Livezile și în care se mai afla un pasager, de 23 ani, din Feldru. Asupra tânărului de 23 ani, polițiștii au găsit o armă letală cu destinația vânătoare și un cartuș, pe care acesta le deținea ilegal, nefiind autorizat să dețină, să poarte sau să folosească arme de foc, armă despre care există suspiciunea că ar fi fost folosită la o acțiune de braconaj. La aceeași dată, pe raza localității Ilva Mică, polițiștii au prins în flagrant un alt bărbat, de 59 ani, din localitate, în timp ce transporta cu autoturismul său, o armă letală cu destinația vânătoare, deținută ilegal.

"Cu ocazia extinderii investigațiilor, privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și braconaj cinegetic, au fost efectuate două percheziții domiciliare pe raza localităților Feldru și Ilva Mică. În urma perchezițiilor au fost indisponibilizate 6 arme letale, respectiv un dispozitiv de armă letală confecționat artizanal, dintre care 5 au fost deținute fără autorizație. Totodată au fost ridicate 237 de cartușe deținute ilegal, 101 de trofee de mistreț (colți) și telefoane mobile. Bărbații de 59 ani, respectiv 23 ani, în complicitate cu alți trei cu vârstele cuprinse între 24 ani și 36 ani, sunt cercetați pentru faptul că în perioada 2017 – 30 noiembrie a.c., ar fi folosit aceste arme pentru comiterea mai multor infracțiuni de braconaj cinegetic. Astfel, față de bărbații de 59 ani și 23 ani, a fost luată măsura reținerii pentru 24 ore, aceștia urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud cu propunerea luării unor măsuri preventive. De asemenea, în această cauză a fost reținut și un bărbat de 24 ani, din Ilva Mică, față de care, procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile", se arată în comunicatul inspectoratului dePoliţie Bistriţa-Năsăud.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și al polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic.

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și braconaj cinegetic, în vederea documentării întregii activități infracționale.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5