Beneficiarii PNDR radiați conform legii au posibilitatea reautorizării activității la Registrul Comerțului
La solicitarea conducerii Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, specialiștii Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) au transmis clarificări privind situația beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală constituiți ca persoană fizică autorizată (PFA) și ca întreprindere individuală (ÎI), care au intrat sub incidența Legii nr. 182/ 2016 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/ 2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.
Astfel, precizăm că P.F.A și I.I. care au fost radiate din oficiu au posibilitatea solicitării înregistrării în registrul comerțului și a autorizării funcționării la oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale sau, după caz, prin intermediul birourilor de asistență și reprezentare constituite la nivelul primăriilor.
„Recomand tuturor beneficiarilor noștri aflați în această situație să se informeze prin intermediul colegilor din cadrul structurilor teritoriale ale Agenției, cei care cunosc toate procedurile și care vor oferi sprijinul necesar reglementării acestor cazuri. Precizăm faptul că beneficiarii PNDR se pot reautoriza cu păstrarea denumirii anterioare și a codului unic de înregistrare, solicitare care trebuie menționată în mod expres în cererea de înregistrare. Ulterior, vor fi semnate acte adiționale la nivelul Oficiilor Județene și Centrelor Județene ale Agenției. Suntem o instituție care știe foarte bine ce are de făcut, suntem bine pregătiți la nivel administrativ și am luat toate măsurile necesare, în termen util, astfel încât niciun beneficiar să nu fie afectat de aceste modificări legislative.”, a declarat Adrian CHESNOIU, Directorul general al AFIR.
Solicitarea noii înregistrări în registrul comerțului se face prin completarea unui formular tipizat, după rezervarea denumirii firmei. De asemenea, există posibilitatea să se solicite îndreptarea erorii materiale referitoare la denumire în cazul în care pentru rezervare s-au folosit elemente distincte față de denumirea anterioară.
Menționăm că operațiunile amintite mai sus se realizează fără plata vreunei taxe, iar ghidul privind formularele utilizate și documentele care se depun în susținerea cererilor de înregistrare se regăsesc pe pagina de internet a ONRC, secțiunea Înmatriculări persoane fizice (https://www.onrc.ro/index.php/ro/inmatriculari/persoane-fizice).
Citiţi şi:
- Vezi noutăţile legislative privind înregistrarea şi funcţionarea PFA şi a Întreprinderilor Individuale!
- 18 martie, termen limită privind radierea din registrul comerțului a PFA și a întreprinderilor individuale (II) care nu și-au actualizat obiectul de activitate
- Deputatul Diana Morar: Proiect de lege care vizează o abordare unitară și implementarea soluțiilor digitale în procesul de înregistrare în registrul comerțului!
- Peste 2500 PFA-uri şi 130 de Întreprinderi Individuale din Bistriţa-Năsăud riscă să fie radiate din oficiu
- Prefectul Ovidiu Frenţ: Fermierii pot să-şi reînscrie PFA-ul la Oficiul Registrului Comerţului
Adaugă comentariu nou